Tentative eşuate la frontieră

6Comentarii
Tentative eşuate la frontieră
Un bărbat din Oradea a încercat să intre ilegal în ţară şi trei afgani au încercat să iasă ilegal din România pe parcursul zilei de luni.

Luni, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism Citroen, un bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate românească eliberată pe numele P. I. Marian. Poliţistul de frontieră care efectua controlul a avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, motiv pentru care a trecut la verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat faptul că actul este un fals realizat prin înlocuirea fotografiei şi a datelor de identitate. La sediul sectorului, poliţiştii de frontieră au stabilit adevărata identitate a persoanei în cauză, aceasta numindu-se B. Cristian(36 ani). Bărbatul era în atenţia autorităţilor deoarece pe numele său era emis, din anul 2004, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunea de furt calificat. Având în vedere cele constatate, lui B.Cristian i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, fapte săvârşite în concurs de infracţiuni. Persoana în cauză a fost predată unei escorte din cadrul IPJ Bihor.

Trei afgani au încercat să treacă ilegal

Şi poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Girişu de Criş au oprit luni pentru legitimare, pe raza localităţii Cefa, trei bărbaţi care mergeau pe jos având ca direcţie de deplasare linia de frontieră cu statul vecin. La solicitarea poliţiştilor de frontieră aceştia au declarat ca nu posedă niciun document de identitate şi nici nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă. Bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului unde s-a stabilit faptul că sunt din Afganistan şi, cu ajutorul unui interpret, cei trei au relatat faptul că au pornit din Grecia luna trecută, au ajuns la Bucureşti de unde, ulterior, s-au deplasat, folosind diverse mijloace de transport, până în judeţul Bihor. Aici, folosind pentru orientare o hartă turistică, au ajuns în localitatea Cefa unde au fost opriţi pentru legitimare de către lucrătorii Poliţiei de Frontieră Bihor. Având în vedere cele constatate, persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la trecerea frontierei de stat a României.

A.L.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor