Teren de joaca in fata Primariei Timisoara, cu ocazia Saptamanii Mobilitatii

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
Teren de joaca in fata Primariei Timisoara, cu ocazia Saptamanii Mobilitatii
Teren de joaca in fata Primariei Timisoara, cu ocazia Saptamanii Mobilitatii
Strada din faţa Primăriei Timişoara s-a transformat, miercuri după-amiază, timp de două ore, într-un teren de joacă pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru câţiva copii de la un club sportiv din oraş. În tot acest timp circulaţia autovehiculelor a fost redirecţionată de poliţişti locali şi agenţi rutieri.

Copiii prezenţi la eveniment, care au venit pe role sau picioroange, dar şi persoanele cu dizabilităţi au putut să joace baschet, ping-pong, badminton sau şah. De asemenea, Primăria Timişoara a adus la faţa locului mai multe autobuze şi troleibuze pentru o demonstraţie practică a rampelor de acces pentru persoane cu handicap. Deşi reticente la început, mai multe persoane în scaun cu rotile au testat sistemul.

Surpriza a venit când la faţa locului au ajuns şi câţiva membri ai BC Timişoara, care i-au învăţat pe timişorenii cu dizabilităţi şi pe copiii prezenţi să arunce la coş. Totul a durat două ore, timp în care nicio maşină nu a putut trece prin faţa Primăriei Timişoara.

„Este un eveniment care se află la a doua ediţie şi face parte din Săptămâna Mobilităţii. Are două scopuri principale: pe de o parte să promoveze reducerea circulaţiei şi a poluării în oraş şi, pe de altă parte, e o formă de a conştientiza problemele persoanelor cu dizabilităţi. Şi nu numai de a le conştientiza, ci şi de a înţelege că sunt parte a societăţii şi că împrună trebuie să ne comportăm normal în societate. Sper că şoferii vor înţelege că este vorba doar de o oprire temporară a circulaţiei şi sper să nu existe probleme”, a spus viceprimarul Dan Diaconu, aflat la eveniment.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase