Conform Legeii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, suprafețele de teren care pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală pot fi cuprinse între 250 mp si 1.000 mp în comune și satele aparținătoare unităților administrativ-teritoriale. Până în 2013, limita maximă a fost de 500 mp.
De această facilitate beneficiază, o singură dată, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani și care au împlinit vârsta de 18 ani la data depunerii cererii, precum și care la data rezolvării acesteia nu au avut sau nu dețin în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe proprietate personală, atât în localitatea în care se solicită atribuirea în folosință a unui teren, cât și în alte localități. Consiliile locale pot stabili criterii suplimentare față de cele prevăzute mai sus în vederea atribuirii terenurilor disponibile. Cererea pentru atribuirea terenului se depune la sediul consiliului local al unității administrativ-teritoriale în care solicitantul își are domiciliul și va fi însoțită de: copie după certificatul de naștere, copie după actul de identitate, declarația solicitantului, pe proprie răspundere, că nu deține sau că nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe, declarația părinților solicitantului, pe proprie răspundere, că nu deţin sau că nu au deținut în proprietate, în ultimii 10 ani, un teren în suprafață mai mare de 500 mp în mediul urban și de 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul. Dosarul cuprinzând cererea de atribuire a terenului și actele se analizează de consiliul local, care se pronunță asupra acesteia, prin hotărâre.
În cazul în care consiliul local decide aprobarea cererii, punerea în aplicare a hotărârii consiliului local de atribuire în folosință gratuită a terenului pentru construirea unei locuințe se face de către primar, în termen de 15 zile de la data aprobării de către consiliul local, pe bază de proces-verbal. Ulterior, beneficiarul terenului pentru construirea unei locuințe proprietate personală este obligat să înceapă construcția locuinței în termen de un an de la data atribuirii terenului și să o realizeze cu respectarea tuturor prevederilor legale în domeniul executării lucrărilor de construcții. În cazul nerespectării condițiilor impuse de lege, beneficiarului i se poate retrage, prin hotărârea consiliului local, dreptul de folosință gratuită asupra terenului atribuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!