Terenuri pentru sport de masă în Oncea

Terenuri pentru sport de masă în Oncea
Un pasaj subteran de legătură Oncea-Ştefan cel Mare ar trebui terminat anul viitor.


Primăria a încheiat o înţelege cu CFR Marfă prin care administraţia locală va prelua o suprafaţă de 1 ha, un teren abandonat în momentul de faţă, situat în spatele cartierului de blocuri de pe strada Ştefan cel Mare – Milcovului, în zona Oncea, după depoul CFR, în apropierea benzinăriei.

„Vom realiza în această toamnă, până în primăvară subtraversarea pe sub calea ferată în aşa fel încît să existe accesul din Oncea, iar până la începutul lunii mai anul viitor vom amenaja şi acest teren. Vom realiza astfel o bază sportivă cu teren de fotbal pe iarbă, teren de baschet şi spaţiu de joacă pentru copii. Va fi încă un teren amenajat în municipiu”, a zis primarul Ilie Bolojan. În cea de-a doua jumătate a lunii august va avea loc semnarea protocolului de preluare a terenului.

Executant pentru pasaj

Primăria Oradea a semnat, luna trecută, contractul de proiectare şi execuţie cu asocierea Abed Nego SRL şi Aquacons SRL, pentru pasajul subteran pietonal din zona Oncea. Asocierea a depus unica ofertă în licitaţie. „Conducerea Primăriei Oradea a luat decizia de a realiza o trecere denivelată pe sub liniile de cale ferată Oradea-Episcopia Bihor, în zona străzii Secarei, ca urmare a faptului că, pentru a ajunge spre cartierele centrale ale municipiului, locuitorii cartierului Oncea traversau zilnic calea ferată în zona Bulevardului ştefan cel Mare, expunându-se la pericole”, a transmis Primăria, explicând rostul investiţiei.

Valoarea la care a fost adjudecată lucrarea este de 1,3 milioane de lei fără TVA, iar durata de execuţie este de 11 luni – 2 luni proiectare şi 9 luni execuţie. Pasajul va avea 48 metri lungime, va fi realizat dintr-un cadru prefabricat cu înăţimea de 2,4 metri şi lăţimea de 3 metri, fiind prevăzut pe cele două laturi cu zid de sprijin din beton armat, cu instalaţie electrică de iluminat şi semnalizare acces subteran. Finanţarea e din bani de la bugetul local iar pasajul ar trebui terminat în cursul lunii mai 2016.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase