Termen limită pentru contracte

REŞIŢA – Ca în fiecare an, furnizorii de servicii medicale, farmaceutice şi dispozitive medicale au datoria de a încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate. Chiar dacă acest contract este încheiat la fiecare început de an, reglementările legislative se schimbă frecvent.

„Pentru a nu exista nici un dubiu sau vreo greşeală, furnizorii de servicii medicale, servicii farmaceutice şi furnizorii de dispozitice medicale pot accesa site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, www.casan.ro ,unde se află postate proiectele de Hotărâri de Guvern, pentru aprobarea contractelor cadru pentru anul 2007“, ne-a informat dr. Sorin Stanciu, preşedinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.

De asemenea, actele necesare încheierii contractului cadru sunt afişate şi la sediul instituţiei judeţene. „Despre eventualele completări a documentaţiei, precum şi modificările legislative care vor avea loc, vor fi aduse la cunoştinţă în timp util“, a mai adăugat dl Sorin Stanciu. Furnizorii de servicii menţionate mai sus vor avea în vedere faptul că termenul limită pentru depunerea documentelor este 5 ianuarie 2007.

Mianda Mladin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase