Termene de înscriere în Liga 4 şi Liga 5

De Teodro Biriș
Termene de înscriere în Liga 4 şi Liga 5
Echipele noi care doresc să se înscrie în campionatul Ligii a V-a au termen până joi, 25 iulie 2013, orele 12:00, pentru a depune formular de înscriere şi a plăti taxa de participare.

Echipele care nu vor îndeplini cumulativ cele două condiţii până la data mai sus menţionată nu vor fi luate în considerare la întocmirea seriilor.

De asemenea, echipele din Liga V-a care au participat şi în sezonul 2012-2013 a Ligii a V-a au termen până luni, 29 iulie 2013, orele 12:00, să depună formularul de înscriere şi să plătească taxa de participare în campionat. Echipele care nu vor îndeplini cumulativ cele două condiţii nu vor fi luate în considerare la întocmirea seriilor.
Toate echipele din Liga a IV-a sunt obligate ca până la data de 29 iulie 2013, orele 12:00, să depună formularul de înscriere şi să plătească taxa de participare în campionat. Formaţiile care nu vor îndeplini cumulativ cele două condiţii nu vor fi înscrise în campionat.

Altfel, luni, 29 iulie, de la ora 16:30, la Universitatea din Oradea va avea loc o şedinţă cu reprezentanţii echipelor din Liga a V-a care vor participa în sezonul 2013-2014. Prezenţa este obligatorie, urmând a fi stabilite seriile campionatului pentru ediţia 2013-2014.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !