Termene limită la Finanţe

2Comentarii
Foto arhiva
Foto arhiva
ORADEA - Persoanele fizice care obţin venituri din derularea unui număr mai mare de cinci contrate de închiriere trebuie să ştie că acestea sunt considerate venituri din activităţi independente.

„Pentru a veni în întâmpinarea contribuabililor persoane fizice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor precizează că începând cu 1 ianuarie 2008, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de cinci contracte de închiriere sau subînchiriere la sfârşitul fiecărui an fiscal, prevederile legale califică aceste venituri ca fiind venituri din activităţi independente”, a precizat Smaranda Scridon directorul Finanţelor Bihorene.

Contribuabilii au obligaţia de  înregistrare a contractelor de închiriere, subînchiriere la organul fiscal, stabilirea veniturilor în sistem real potrivit regulilor prevazute pentru activităţi independente la nivelul tuturor contractelor şi depunerea până în 15 ianuarie 2009 a declaraţiei estimative privind veniturile şi cheltuielile estimate şi declararea până în 15 mai a anului urmator pentru anul fiscal expirat a veniturilor realizate prin depunerea declaraţiei D200.

Depunere declaraţii

Declaraţiile se depun la organul fiscal în a carui rază teritoriala are domiciliul fiscal pentru contribuabilii, persoane fizice, care au domiciliul fiscal în ţară şi la organul fiscal în a cărui rază teritorială se afla sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.

„Persoanele fizice fără domiciliul fiscal în România, care au în proprietate bunuri închiriate sau subînchiriate în raza teritorială a mai multor organe fiscale, au obligaţia să desemneze o sursă principală de venit”, a punctat Smaranda Scridon.

Cei care „omit” să declare la Finanţe pot fi sancţionaţi cu amendă între 10 şi 100 lei.

Cei care doresc că obţină informaţii suplimentare o pot face la DGFP Bihor, Oradea str. D.Cantemir, nr. 2b, camera 303 sau telefon 433056.

Simona Albinaru

Taguri:


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor