Terminal bursier la Oradea

Terminal bursier la Oradea
Desi pe site-ul Bursei Române de Marfuri, Terminalul de la Oradea aparea înca din 2003, acesta va deveni functional abia începând de luni. Ceremonia de inaugurare s-a desfasurat azi, la Hotel Continental, în prezenta a numerosi si importanti oameni de afaceri si reprezentanti ai administratiei locale.

Bursa Româna de Marfuri (BRM) dispune în prezent de 22 de Terminale, din care 18 sunt în functiune. „Preconizam ca pâna în vara vom avea 30”, a opinat Mircea Filipoiu, presedintele BRM.

Apolitica

În prezenta deputatului PSD Claudiu Pop, a viceprimarului Mihai Groza, vicepresedintelui CJ Bihor, Gavrila Ghilea, si a subprefectului Traian Abrudan, presedintele BRM a evidentiat ca institutia pe care o conduce nu este si nu poate fi coordonata politic. „Factorul neutru si transparenta bursei îi scapa pe operatorii economici de interventiile economice si politice”, a reliefat Filipoiu. Acesta a mai vorbit despre avantajele tranzactionarii pe BRM, despre modalitatea prin care BRM sustine si stimuleaza economia nationala.

BRM administreaza piete de interes public, pentru efectuarea de tranzactii si încheierea de contracte pentru: vânzari si cumparari la vedere ori la termen pe piata la disponibil, având ca obiect bunuri fungibile si mobile prin natura lor, sau bunuri fungibile si mobile prin anticipatie, precum si alte bunuri calificate de BRM ca fiind marfuri tranzactionabile; vânzari si achizitii de marfuri, servicii sau lucrari pe piata licitatiilor, creante comerciale etc. Presedintele Terminalului Oradea este Ioan Mintas, sediul Terminalului fiind acelasi cu cel al CLIMMO (strada Primariei nr. 2).

Claudia Curta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase