Test reuşit pentru Luceafărul Oradea

10Comentarii
Cristi Ţârlea (în roşu) şi-a făcut datoria
Cristi Ţârlea (în roşu) şi-a făcut datoria
Luceafărul şi-a testat potenţialul, pe terenul sintetic din Salonta, în compania echipei CS Ineu, care a încheiat turul de campionat pe locul 7 în Seria a V-a a Ligii a III-a. La capătul unui meci viu disputat, orădenii au câştigat cu 3-2 (2-1) prin golurile marcate de Ţârlea ’12 şi 14, Popescu ’79, respectiv D. Mitu ’30 şi 51.

Bihorenii au început în forţă, iar dominarea clară s-a concretizat prin golurile lui Cristi Ţârlea, care şi-a pus în valoare viteza şi l-a executat de fiecare dată pe experimentatul portar Irimia. Ineuanii au răspuns prin experimentatul Dumitru Mitu, care sâmbătă va împlini 35 de ani. Fostul jucător al echipelor NK Osijek, Dinamo Zagreb, Panathinaikos Atena, CFR Cluj sau UTA a redus din diferenţă în minutul 30 când a transformat o lovitură liberă de la 25 de metri în vinclu.

Tot D. Mitu a egalat după o minge pierdută de Magda, a ajuns în careu, l-a culcat cu o fentă pe Gheţe şi a săltat balonul peste el. Luceafărul a revenit în joc, dar ocaziile clare ratate de Dumiter (57), Ember (58) şi Popescu (69) au menţinut echilibrul. Asta până în minutul 79, când Dumiter a centrat în faţa porţii şi Popescu a trimis în plasă din şase metri. „A fost un joc bun, de angajament din partea ambelor echipe. Noi am intrat bine în joc, bine organizaţi nu am lăsat spaţii, iar pe atac am reuşit să marcăm. În partea a doua am început mai relaxaţi şi vreo 15 minute am avut probleme, după care ne-am revenit. Încă mă nemulţumeşte faza defensivă. Prea ne complicăm, în loc să alegem variantele mai simple şi eficiente. În ceea ce priveşte atacul, încă mai căutăm acel atacant de careu de care am avea nevoie”, afirmă antrenorul Florin Farcaş.

Au evoluat echipele:
Luceafărul: Sg. Ghilea – Morar, Indrieş, Magda, Cipău – Neaga, Ov. Ghilea, Micaş, Ember – Ţârlea, Dumiter. Au mai jucat Gheţe – Nagy, Giura, Bulz, Căt. Butuc, Briciu, Kis, Popescu şi Hodişan. Antrenor: Florin Farcaş
CS Ineu: Irimia – Cornea, Aldea, Francesco, Olariu – Ştefan, Sabău, Polgar, Munteanu – D. Mitu, Capotă. Au mai evoluat D. Maghici, Leucuţa, Gherghel, Malancu, Iaroş, Maghiari şi Chevereşan. Antrenor: Adrian Abrudean

T.B.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor