Teze cu subiect unic

ORADEA – Ministrul MEC Mihail Hărdău a anunţat inspectorii şcolari generali că tezele cu subiect unic vor fi susţinute începând cu semestrul II. „Inspectorii au fost anunţaţi că desfăşurarea tezelor cu subiect unic s-a amânat pentru semestrul II, deoarece timpul e prea scurt pentru organizarea acestora”, spune Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Conform calendarului întocmit de reprezentanţii MEC, prima teză cu subiect unic trebuia susţinută la matematică pe data de 24 noiembrie, urmată de teza la limba şi literatura maternă din 30 noiembrie şi limba şi literatura română din 7 decembrie.

Rezolvate în 50 de minute
Ponderea notelor obţinute la aceste teze este 25% din media semestrială şi vor constitui un criteriu pentru selecţia şi repartizarea în liceu, începând cu anul şcolar 2008-2009. Atât subiectele pentru teze, cât şi baremele de evaluare şi notare vor fi elaborate de Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare. Cerinţele vor avea un nivel mediu de dificultate, timpul cerut pentru rezolvarea lor fiind de 50 de minute. Preluarea şi distribuirea subiectelor în şcolile în care se vor desfăşura se va face de către membrii unui centru de comunicare existent în fiecare judeţ. De asemenea, corectarea se va realiza în centre de evaluare, rezultatele fiind afişate în maximum trei zile.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase