Thompson va prelua Reuters

Thompson va prelua Reuters
Grupul canadian Thompson Corp. a acceptat să preia compania de ştiri Reuters pentru aproximativ 8,7 miliarde lire sterline (17,2 miliarde dolari), dând astfel naştere celui mai mare grup de ştiri financiare şi date din lume, au anunţat marţi cele două companii, relatează Reuters.

Această tranzacţie beneficiază de sprijinul Reuters Founders ShareCompany, însă mai trebuie să primescă acceptul din partea organelor de reglementare a pieţei, au anunţat cele două companii într-un comunicat comun.

Reuters Founders ShareCompany ar fi putut bloca această preluare în cazul în care ar fi fost de părere că independenţa editorială a Reuters ar fi fost ameninţată.

Familia Thompson, care deţine 70% din grupul publicistic cu sediul la Toronto prin holdingul său Woodbridge, susţine această preluare şi câţiva acţionari ai Reuters au precizat că sunt de părere că oferta făcută, de 352,5 pence şi 0,16 acţiuni Thompson pentru fiecare acţiune Reuters, este corectă.

Grupul Thomson-Reuters va genera venituri de aproximativ 12 miliarde dolari şi va avea aproape 49.000 de angajaţi.

Acoperind 34% din piaţa informaţiilor financiare, va depăşi astfel grupul Bloomberg LP, care acoperă 33% din această piaţă, conform Inside Market Data.

Grupul Thompon, care publică materiale diverse, de la cele legate de lege, taxe până la cele de cercetare ştiinţifică, şi-a extins divizia de date financiare, având drept scop pătrunderea pe pieţele globale aflate în plină creştere.

Compania canadiană a vândut săptămâna trecută divizia sa de publicaţii educaţionale pentru 7,75 miliarde dolari în numerar.

Holdingul familiei Thompson va deţine 53% din nou-creatul grup, Thompson-Reuters, listat la două burse, susţinând principiile Reuters, de integritate, independenţă şi lipsă de polarizare.

Divizia companiei nou-create a serviciilor financiare şi de ştiri va fi numită Reuters iar restul diviziilor vor purta numele Thompson-Reuters Professional.

Directorul executiv al Reuters Group, Tom Glocer va deveni preşedinte al consiliului de administraţie al Thompson-Reuters, directorul operaţional al Reuters, Devin Wenigwill va ocupa funcţia de preşedinte al grupului reformat Reuters iar directorul operaţional al Thompson va deveni preşedinte al consiliului de administraţie al Thompson-Reuters Professional.

Directorul financiar al Thompson, Bob Daleo, va deveni noul director financiar al Thompson Reuters. Companiile se aşteaptă să genereze sinergii anuale de peste 500 milioane dolari la trei ani după finalizarea acestei tranzacţii, care ar putea avea loc anul acesta sau anul viitor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase