Tiberiu Negrean, cel mai tehnic jucător al ediţiei

De Gavril Nutiu
1Comentariu
Tiberiu Negrean a marcat un singur gol în meciul decisiv
Tiberiu Negrean a marcat un singur gol în meciul decisiv
Timp de nou ani, poloul orădean s-a obişnuit cu acapararea majorităţii premiilor speciale acordate de federaţie la finele fiecărei ediţii.

Din nefericire, situaţia s-a schimbat dramatic în acest sezon. Singura distincţie care a mai revenit echipei noastre a fost titlul de cel mai tehnic jucător al ediţiei, atribuit lui Tiberiu Negrean. Internaţionalul orădean a fost premiat cu Trofeul „Aurel Zahan”. Celelalte premii au fost următoarele: Vlad Georgescu (Sportul Studenţesc Corona Braşov) a cucerit titlul de golgheter al Superligii, cu un număr total de 105 goluri înscrise de-a lungul întregului campionat. El a fost recompensat cu Trofeul „Gruia Novac”. La rândul său, goal-keaper-ul Stelei şi al echipei naţionale, Dragoş Stoenescu a fost declarat cel mai bun portar al ediţiei, fiindu-i decernat Trofeul Florin Slăvei. În fine, titlul de cel mai bun antrenor al campionatului i-a fost acordat lui Andrei Iosep, tehnicianul care a condus Steaua spre titlul de campioană naţională. Iosep a primit Trofeul „Constantin Vasiliu”.

CSM Digi rămâne astfel la finele sezonului 2015/2016 cu un singur trofeu cucerit, Cupa României, plus premiul special atribuit lui Tiberiu Negrean.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor