Tichete de 50 de lei pentru „Fiecare copil la grădiniță”

De Alexandru Guiaș
Tichete de 50 de lei pentru „Fiecare copil la grădiniță”
© Părinții vor fi recompensați pentru prezența copiilor la grădință
Potrivit Ministerului Muncii, peste 111.000 de copii ar urma să primească tichetul social pentru grădiniță.

Guvernul a adoptat hotărârea privind aprobarea normelor metodologice la aplicarea Legei nr 248/2015 – Legea „Fiecare Copil la grădiniță”. Aceasta a intrat în vigoare, miercuri, 20 ianuarie, însă conform normelor metodologice, pentru anul școlar 2015-2016, prezența se va nota începând cu data de 15 februarie 2016, respectiv începutul semestrului II.

Recompensați pentru prezență

Părinții care au copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani care au înscriși prichindeii la grădiniță vor beneficia lunar de tichete în valoare de 50 de lei. Alocarea acestor tichete venind în sprijinul încurajării prezenței la grădiniță a copiilor cu vârste între 3 și 6 ani, care provin din familii defavorizate. Normele metodologice vor prevede modalitatea prin care tichetele sociale vor fi împărțite grădinițelor, care la rândul lor le vor înmâna părinților. Stimulentul se acordă acelor familii care au un venit lunar mai mic de 284 de lei pe membru de familie. Părinții vor primi aceste tichete doar dacă cei mici se vor prezenta zilnic la grădiniță. Finanțarea tichetelor sociale pentru grădiniță va fi acoperită de la bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, iar responsabilitatea implementării programului revine primarilor și directorilor de școală. Punerea în aplicare a legii se va face începând cu acest an. Proiectul care a și devenit lege aparține mai multor parlamentari din toată sfera politică, în colaborare cu societatea civilă, asociații, societăți și organizații nonguvernamentale.

Lege anti-abandon școlar

Programul de interes național reglementat prin această lege preia mecanismul central al programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, gândit în special pentru zonele rurale extrem de sărace și implementat, începând cu 2010, de Asociația OvidiuRo în parteneriat cu Ministerul Educației. Normele au fost discutate în cadrul a trei ministere: Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației. Grupul de lucru a fost moderat de Cancelaria Primului Ministru – cu participarea reprezentanților Asociației OvidiuRo și s-au aflat în procedură de consultare publică timp de 10 zile (5 -14 ianuarie 2016).

Prin introducerea Legii „Fiecare Copil la Grădiniță”, inițiatorii doresc să reducă abandonul școlar (la 11.3%) și sărăcia și inechitatea socială, fiind și o strategie a UE, denumită Europa 2020. În 2014, rata abandonului școlar în România ajunsese la 18.5% și se estimează că în prezent doar unul din trei copii săraci beneficiază de educație timpurie. Conform datelor de la institutul Eurostat, la noi în țară ponderea copiilor care merg la grădiniță sau care sunt încadrați în forme oficiale de educație este sub 10% în rândul copiilor sub 3 ani. Făcând o comparație cu statisticile aceluiași institut, în Danemarca la același segment de vârstă, la ei 7 din 10 copii sunt încadrați într-o formă oficială de educație. În consecință România se plasează la coada Europei în ceea ce privește educația preșcolară.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase