Tichete de vacanţă şi pensii mărite de la 1 iulie

21Comentarii
Tichete de vacanţă şi pensii mărite de la 1 iulie
© Specimene de tichete de vacanta pot fi vazute marti 21 Februarie 2017, in biroul ministrului Turismului, in timpul unui interviu acordat de acesta agentiei de stiri Mediafax, la sediul ministerului din Bucuresti. MARIAN ILIE/MEDIAFAX FOTO
Bugetarii vor primi tichete de vacanţă, iar valoarea punctului de pensie a ajuns la 1.000 de lei.

Veşti bune pentru bugetari. De la 1 iulie vor primi vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. Anunţul a fost făcut vineri, 30 iunie 2017 de către ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre. Acesta a declarat că în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, autorităţile publice locale şi centrale vor avea obligaţia de a acorda bugetarilor vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. Ministrul Turismului a anunțat că tichetele de vacanță se vor acorda, în acest an, pe suport tipărit sau în format electronic, după rectificarea bugetară care va avea loc la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, iar instituțiile publice centrale, locale și companiile de stat sunt obligate să cuprindă la acel moment în buget aceste cheltuieli.

Mircea Titus Dobre a mai precizat că, de la 1 decembrie 2018, modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță se va schimba. „Anul acesta, voucherele de vacanță se acordă după momentul rectificării bugetare, care va avea loc la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august. După această rectificare bugetară toate instituțiile publice centrale și companiile de stat vor acorda aceste vouchere de vacanță, în funcție de cum vor cădea de comun acord cu sindicatele, dacă au așa ceva, sau reprezentanții salariaților. Ulterior, începând cu data de 1 decembrie 2018, modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță va fi stabilită printr-o Hotărâre de Guvern”, a afirmat Dobre.

Ministrul Turismului a subliniat, totodată, că valoarea voucherului de vacanță va fi de 1.450 și va fi împărțit în valori nominale în multiplu de 10 lei până la 100 lei.

Potrivit legislației actuale, salariații din mediul privat și cei din sectorul bugetar pot primi vouchere de vacanță în limita a 6 salarii minim brute, care pot fi folosite doar în turismul românesc. Voucherele sunt suportate integral de angajator, iar sumele sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.

Pensii mărite

O altă categorie de români, cea a pensionarilor, se bucură începând cu această lună. Din luna iulie 2017, punctul de pensie va crește cu 9% și va ajunge la 1.000 de lei. Aceasta înseamnă o creştera a pensiilor. Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, valoarea pensiei se calculează prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Aceasta este a doua majorare din 2017 a punctului de pensie, după ce acesta a crescut la 1 ianuarie 2017 cu 5,25%, ajungând la 917,5 lei, așa cum se arată în OUG 99/2016. Până la 31 decembrie 2016, valoarea punctului de pensie s-a situat la 871,7 lei.

Tot de la 1 iulie, potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul 1, reprezentând 80% din valoarea punctului de pensie, se va majora de la 734 la 800 de lei.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor