Timba a punctat la impresia artistica

De Cristian Onaca
BC Timba Timişoara a pierdut în faţa lui U Mobitelco Cluj-Napoca
BC Timba Timişoara a pierdut în faţa lui U Mobitelco Cluj-Napoca
BC Timba Timişoara a pierdut frumos în faţa lui U Mobitelco Cluj-Napoca, demonstrând că se află pe drumul cel bun. „Urşii” au pierdut joi seara duelul cu fosta campioană, 60-71, după o partidă în care bănăţenii şi-au întins serios adversara.

Nou-promovata a înregistrat al cincilea eşec în Liga Naţională de baschet masculin, însă poate ţine capul sus după evoluţia de la Cluj. Elevii lui Bogdan Murărescu au confirmat faptul că rezultatul din runda precedentă nu a fost întâmplător şi a oferit o replică excelentă uneia dintre forţele campionatului.

U Mobitelco Cluj – BC Timba s-a încheiat 71-60, învingătoarea fiind decisă practic doar în sfertul al treilea, unul pe care clujenii şi l-au adjudecat la 7 puncte: 20-13. celelalte sferturi au fost foarte echilibrate, Timba reuşind chiar să îl câştige pe primul cu 17-19. Gazdele au revenit până la pauză, 21-16, şi aveau două puncte în faţă la jumătatea partidei.

În absenţa lui Chief, Grubisic a făcut cel mai meci al său pentru Timba, cu 14 puncte şi 8 recuperări. MVP-ul partidei a fost însă colegul său Bosko Stojakovic, care a reuşit un triple-double mai rar în campionatul românesc. Sârbul de la Timba a încheiat meciul cu 10 puncte, 11 recuperări şi 10 assisturi! Johnson a fost al treilea important al timişorenilor în duelul contra campioanei.

De la U Cluj s-au evidenţiat Barnnette, 19 puncte şi 10 recuperări, şi Wright, 14 puncte.

Pentru Timba urmează în 16 noiembrie o altă partidă dificilă, acasă în compania lui CSM Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !