Timisenii solicita redeschiderea unor scoli inchise abuziv

De Delia S. Barbu
Reactualizat la:
Timisenii sunt nemultumiti din cauza ca unele scoli au fost inchise
Timisenii sunt nemultumiti din cauza ca unele scoli au fost inchise
Sătenii din Temerești, Timiș, au cerut Inspectoratului Școlar Județean – printr-o scrisoare cu peste 20 de semnături – redeschiderea școlii din localitate. Această unitate de învățământ, alături de alte 22 din tot județul, au fost închise în ultimii 3 ani.

Reducerea personalului din învățământ din ultimii ani a avut ca rezultat închiderea a 23 de unități în Timiș. „Acum avem o scrisoare cu 20 de semnături de la sătenii din Temerești, scrisoare trimisă și la Primăria din Făget, prin care se cere reînființarea școlii din localitate, despre care localnicii spun că a fost desființată abuziv”, a precizat, marți, Cornel Petroman, inspector școlar general al ISJ Timiș.

De asemenea, urmează să fie reînființată Grădinița din Tapia, Lugoj, unde vor funcționa 10 locuri. „23 din cele 51 de unități școlare din Timiș desființate în ultimii 3 ani au fost închise abuziv. O spun chiar cei afectați. Aceste unități aveau condițiile obligatorii pentru a funcționa și numărul de elevi necesar pentru predare simultană”, adaugă Cornel Petroman. Situația se datorează fostei conduceri a ISJ, mai spune Cornel Petroman.

„Desființarea unei unități de învățământ se face la cererea Inspectoratului Școlar. Acum, pentru că nu avem voie să angajăm personal, nu putem reînființa aceste unități”, spune inspectorul general. În Timiș funcționează 205 unități de învățământ cu personalitate juridică, 416 structuri, 3 Cluburi și 2 Palate ale Copiilor.

Citeste si: Comasarea, salvarea de la desfiintare a liceelor slab cotate din Timis

Se desfiinteaza cele sase centre financiare dar se infiinteaza alte 15

Sase scoli din Timisoara se comaseaza



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !