Timişoara nu a avut milă

Timişoara nu a avut milă
ORADEA - Poli, devenită mai nou FC Timişoara, a administrat o corecţie usturătoare echipei FC Bihor, scor 6-0 (1-0). Timp de 50 de minute, orădenii au fost nişte adversari incomozi pentru mai valoroşii lor adversari. Atâta vreme cât pe teren au fost jucătorii titulari.

FCB a început mai bine meciul şi în minutul 9, Radu l-a încercat pe Taborda cu un şut din afara careului. Însă, la prima fază mai legată a timişorenilor tabela de marcaj s-a modificat: Bonfim a centrat, Arman Karamian a pasat pentru fratele său geamăn, care de la 16 metri a scuturat plasa cu un şut cu exteriorul la colţul lung (21). Tot Radu a trimis un şut puternic de la 16 metri, puţin pe lâgă, după care încet, încet, morişca lui Uhrin a pus stăpânire pe joc. Situaţiile de gol irosite de Da Costa (32) şi Arman Karamian (36, 37 şi 45) prevesteau parcă urgia din finalul meciului.

Masacru pe final

Cum au început să apară schimbări în formula de joc a bihorenilor, sistemul tactic gândit de Silaghi s-a fisurat iremediabil. Noi i-am trimis pe teren pe Butuc, Teşan, Matei, Ardelean sau Belcin, în timp ce Uhrin i-a aruncat pe experimentaţii Alexa, Goga, Gigel Bucur, Brezinsky sau Parks. Diferenţă netă de valoare, care a început să se simtă şi în joc. Stancu (56) a făcut 2-0, iar după trei minute „chirurgul” Alexa a arătat că ştie şi cu mingea, a întors doi adversari şi a şutat de la 17 metri, în plasă, mărind diferenţa. Parcă anesteziaţi, orădenii au replicat abia în minutul 80, când Lukacs a pătruns spre poartă şi a şutat alături de la 18 metri. Ultimele opt minute au fost de coşmar pentru tinerii jucători orădeni, neexperimentaţi şi prea speriaţi, care au devenit carne de tun. Timişoara a accelerat şi a punctat fără milă de trei ori în poarta nefericitului Paul, prin G. Bucur (82), Parks (84) şi Sretenovici (86), taxând prea multele schimbări efectuate de Gheorghe Silaghi. A rezultat un 0-6, totuşi parcă prea exagerat faţă de felul cum a decurs jocul în prima parte, dar totodată şi un reper faţă de diferenţa actuală dintre cele două cluburi. Din toate punctele de vedere.


CASETA TEHNICĂ

FC Bihor – FC Timişoara 0-6 (0-1)

Stadion Municipal. Teren bun. Spectatori: 250

Au marcat: Artiom Karamian ’21, Stancu ’56, Alexa ’60, G. Bucur ’82, Parks ’84, Sretenovic ’86

FC Bihor: Lipitor (’82 V. Paul) – Ţârcă (’76 Săndulescu), Ambruş (’74 V. Indrieş), Cosma (’46 Lorincz, ’79 Belcin) – Novak (’46 Butuc, ’82 Teşan), Mihu (’46 Opriceană), A. Achim (’73 Niţă) – R. Radu (’35 Lukacs), C. Bucur (’61 Matei, ’79 Ban), Ayza (’61 Ardelean). Antrenor: Gheorghe Silaghi

FC Timişoara: Taborda – Bonfim, Sretenovici, Luchin, Milhazes – Abiodun, B. Borbely, Garcia, Artiom Karamian – Magera, Arman Karamian. Au mai jucat: Pantilimon – Brezinski, Alexa, Latovlevici, Da Costa, G. Bucur, Parks, Goga. Antrenor: Dusan Uhrin jr.

Arbitri: Laurenţiu Danşa – Octavian Şovre şi Iulius Timar.
Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !