Timișoara Saracens urcă pe locul al doilea în Superligă după victoria împotriva rugbiștilor de la Steaua București

De Raoul Jurchela
Timișoara Saracens urcă pe locul al doilea în Superligă după victoria împotriva rugbiștilor de la Steaua București
© foto: arhivă
Victorie importantă pentru rugbiștii de la Timișoara Saracens, în weekend. Sportivii timișoreni au trecut pe locul al doilea în Supercupă după ce i-au învins pe rivalii de la Steaua București.

Partida a început echilibrat, iar steliștii au fost cei care au înscris primii. Reușita rivalilor i-a băgat în priză pe sportivii timișoreni care au crescut ritmul și au preluat conducerea. Scorul la pauză a fost 15 – 3, iar în repriza a doua jocul a fost dominat de timișoreni pentru ca partida să se încheie cu scorul de 27 la 17 pentru Timișoara Saracens.

Victoria în fața steliștilor i-a adus pe rugbiștii timișoreni pe locul al doilea în clasamentul Superligii. Cei de la Timișoara Saracens au în față un meci important, săptămâna viitoare. Ei vor juca meciul retur împotriva celor de la Enisey STM în preliminariile grupelor Challenge Cup. Scorul din tur a fost 20-18 pentru echipa din Timișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !