Timisorenii, asteptati sa treaca prin Spatii in asteptare

De Delia S. Barbu
Zone urbane cu caracter incert din Timişoara au dat de lucru artiştilor
Zone urbane cu caracter incert din Timişoara au dat de lucru artiştilor
Zone urbane cu caracter incert din Timişoara au dat de lucru artiştilor. Marţi, 20 noiembrie, de la ora 18, la Atelier DIY (str. Pestalozzi nr. 20), timişorenii pot afla detaliile unui inedit proiect intitulat Spaţii în aşteptare.

Trecutul oraşului se mai arată în oglinda lui 2012. Artişti locali au vizitat şi au documentat în Timişoara spaţii care au rămas blocate în logica tranziţiei şi apoi a crizei, locuri cu o istorie modernistă a căror utopie a unui progres continuu a fost stopată, locuri dezmembrate în contextul privatizării din perioada tranziţiei, locuri în aşteptare şi provizorat în contextul crizei financiare. „Acestea sunt foste uzine şi combinate, acum în ruină, locuri virane între blocuri, clădiri dărăpănate pe străzi care încă sunt numite Progresului, Luminii.

Aceste locaţii au constituit punctul de pornire şi fundalul pentru realizarea unor intervenţii artistice care se referă la incertitudinea prezentului şi la posibile scenarii legate de viitor. Proiectul Spaţii în aşteptare, proiect care a constat într-o serie de vizite a unor spaţii post-industriale şi a unor zone urbane cu un caracter incert, vizite în urma cărora a rezultat o serie de filme video şi o publicaţie, îşi doreşte să reflecteze asupra trecutului nostru recent, asupra unui prezent marcat adesea de incertitudine şi teamă şi asupra posibilităţilor şi limitărilor pe care le are arta în ceea ce priveşte imaginarea viitorului”, spun organizatorii proiectului.

Proiectul, realizat de Asociaţia Simultan şi grupul h.arta, partener Atelier DIY, va fi reflectat prin intermediul unei publicaţii. Participanţii sunt Huba Antal, Maria Crista, Anca Gyemant, Simona Homorodean, Levente Kozma, Lucian Matei, Rareş Moldovan, Alin Rotariu, Mihai Sălăjan, Sergiu Sas, Szilard Szoke, Rodica Tache, Ştefan Tiron, Botond Vajna. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 21-26 noiembrie, zilnic între orele 16:00- 19:00 (http://waiting-spaces.simultan.org/).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !