Timisorenii, invitati sa isi arate mizeria!

De Delia S. Barbu
Timisorenii, invitati sa isi arate mizeria!
Timisorenii, invitati sa isi arate mizeria!
Dacă vedeţi un morman de gunoi în natură, nu-l ţineţi pentru voi! Aşezaţi-l pe harta Let’s Do It, Timiş! Cartarea, cea mai importantă etapă din pregătirea acţiunii “Let’s Do It, România!” din 29 Septembrie, a intrat pe ultima sută de metri.

Organizatorii campaniei “Let’s Do It, România!” îi invită pe timişoreni să identifice mormanele de gunoi întâlnite şi să le aşeze pe harta campaniei. Ea trebuie finalizată până la sfârşitul acestei săptămâni, cel mai târziu până duminică, 23 Septembrie, la ora 23.59. Doar în jurul Timişoarei şi localităţilor din apropiere, până în acest moment, au fost depistate peste 60 de mormane ilegale de gunoi.

Printre zonele în care pot fi găsite cel mai frecvent mormane de gunoi aruncate ilegal se numără şanţurile de lângă şosele, parcările, fostele canale colectoare, picioarele podurilor, malurile râurilor, lizierele pădurilor, locurile (ne)amenajate de picnic şi grătar, păşunile şi dealurile din capătul satului.Cartarea este un “proces de identificare a mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi transmiterea coordonatelor geografice, a cantităţii şi componenţei acestora, în vederea creării «Hărţii Digitale a Deşeurilor» din România”.

Fotografiile cu aceste mormane de deşeuri ne sunt de asemenea foarte utile. Cartarea se face relativ simplu: voluntarii merg pe teren pentru a identifica gunoaiele. Odată identificat un astfel de morman de gunoi, i se iau coordonatele GPS şi se realizează o fişă cu informaţii relevante (ce tipuri de deşeuri se află în compoziţia mormanului, în ce volum, dacă există elemente de dificultate în acces sau transportul deşeurilor, precum şi descrierea punctelor de reper în situaţia în care mormanul este greu de găsit) pe care o introduc în harta online, împreuna cu câteva fotografii cu mormanul respectiv.

Cartarea mormanelor se poate face și în timp real cu ajutorul aplicaţiei pentru iPhone. „Să arătăm întregii ţări că nu ne este indiferent cum şi unde trăim şi că ne putem rupe câteva ceasuri din timpul nostru, pentru a schimba ceva în judeţul Timiş”, spun organizatorii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !