Timisorenii se plang de cersetori, contrabandisti, mizerie si maidanezi

De A. Strugariu
Timisorenii si-au spus pasurile
Timisorenii si-au spus pasurile
Vânzarea ţigărilor de contrabandă, cerşetorii, circulaţia căruţelor, gunoaiele, câinii fără stăpân şi maşinile parcate pe trotuare. Acestea au fost principalele probleme reclamate de timişoreni în cadrul unei întâlniri cu preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor consultative de cartier din oraş organizată miercuri de Poliţia Locală.

La întâlnirea organizată de Poliţia Locală au participat, alături de reprezentanţii consiliilor consultative de cartier, și șeful Poliției Municipiului Timișoara, Sabin Bogoșel, șefi de la secțiile de poliție și de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș.

Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor consultative de cartier din Iosefin, Plopi, Buziașului, Steaua – Fratelia, Lipovei, Aradului, Martirilor, Fabric, Blașcovici, Dacia, Ronaț și Mehala au avut ocazia să-şi expună problemele. „Cele mai importante probleme ridicate de aceștia se referă la vânzarea țigărilor de contrabandă – Piața Iosefin, prezența cerșetorilor la Gara de Nord, circulația căruțelor în Plopi, existența rampelor de deșeuri în Calea Buziașului – Ciarda Roșie, deșeuri, clădiri dezafectate și câini fără stăpân în Steaua – Fratelia, turarea motoarelor și parcarea pe trotuare în Lipovei, parcarea mașinilor și circulația în zona Martirilor, curățenia, parcările și necesitatea înființării unei piețe pentru persoanele care vând obiecte vechi în zona Badea Cârțan.

De asemenea, parcările neregulamentare au fost semnalate și de reprezentanții cartierelor Aradului, Blașcovici, Ronaț. Un aspect ridicat de mai mulți dintre cei prezenți este legat de reînființarea cărților de imobil și de măsurile care se vor lua în ceea ce privește sancționarea proprietarilor care nu vor curăța trotuarele de zăpadă odată cu venirea iernii”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin. Reprezentanţii acestei instituţii spun că vor încerca să rezolve problemele care intră în competenţa lor şi le vor mai transmite mai departe pe cele în cazul cărora nu au atribuţii să intervină.

Astfel de întâlniri vor fi organizate şi în perioada următoare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !