Timisorenii se pregatesc sa spuna nu tratatului ACTA

De M. Hoster
Reactualizat la:
Timisorenii se pregatesc sa spuna nu tratatului ACTA
Internetul aşa cum îl ştim noi acum ar putea să dispară în câţiva ani. Celebrul acord ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) va afecta cam tot ce înseamnă circulaţia liberă a informaţiei pe reţeaua mondială, constrângeri de tot felul pentru utilizatori şi chiar dosare penale pentru cei care nu sunt „cuminţi”. Timişorenii nu sunt de acord cu ACTA şi şi-au propus să protesteze împotriva documentului, pe 11 februarie.

România a semnat în urmă cu câteva zile actul de aderare la acordul ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement. Acesta, o găselniţă a organizaţiilor (mai ales americane) de proprietate intelectuală, ale furnizorilor de software, filme sau muzică, reprezintă un acord multilateral care propune o serie de standarde internaţionale pentru aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală. Acordul a fost negociat la nivel global între mai multe ţări europene, SUA, Australia, Coreea de Sud şi Noua Zeelanda, printre altele. Tratatul este unul extrem de cuprinzător şi nu se referă doar la pirateria online, ci acoperă şi comerţul cu produse contrafăcute.

România a devenit semnatară a tratatului într-un mod destul de „conspirat”, operaţiunea a avut loc la Tokyo, interesant este că nici nu se ştie cine a fost cel care a şi pus efectiv semnătura pe document. Cel mai probabil, un ambasador.

Problema nu e că se apără drepturile de proprietate intelectuală, problema e că ACTA va impune restricţii extrem de dure pe cea mai liberă reţea de comunicare, iar autorităţile vor putea să intre destul de adânc în viaţa privată a oamenilor. Furnizorii de internet ar putea fi obligaţi să scaneze tot traficul făcut de clienţi, să le verifice e-mail-urile, chiar să le taie conexiunea dacă se consideră că persoana respectivă a făcut ceva considerat ilegal prin ACTA.

Timişorenii nu sunt sub nici o formă de acord cu ACTA. Iar în aceste condiţii au decis să se adune în Piaţa Operei şi să protesteze alături de zeci de mii de oameni din întreaga lume. Acţiunea ar urma să aibă loc pe 11 februarie, în Piaţa Operei din Timişoara, de la ora 17. În oraş au fost deja lipite mai multe afişe care îi cheamă pe timişoreni să participe la acţiune, să vină şi să protesteze împotriva ACTA. Cele mai multe invitaţii pentru a lua parte la eveniment au fost lansate pe internet, prin intermediul Facebook, în acest scop fiind chiar creată o pagină specială: https://www.facebook.com/events/339815396050868/

„Este un fel de zi internaţională anti-ACTA, anunţată pe 11 februarie. Sunt mai multe grupuleţe care se organizează şi vor să protesteze. Am primit şi eu o invitaţie pe Facebook şi voi lua parte la acţiune”, ne-a declarat timişoreanul Cosmin Neagu, preşedintele ApTI – Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet. Organizaţia, formată din persoane fizice implicate în Internetul romanesc îşi propune sprijinirea şi promovarea unei lumi digitale libere şi deschise, prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului. „Un Internet liber este un mediu în care libertatea de exprimare şi viaţa privată este respectată si garantată. O lume digitală deschisă reprezintă o garanţie a accesului legal şi sigur la beneficiile aduse de tehnologia informaţiei”, spune manifestul asociaţiei.

Problemele legate de impunerea ACTA sunt multiple, problema este că prevederile acetui document sunt destul de vagi, lasă loc la multe interpretări şi chiar dau drepturi discreţionare autorităţilor. „Se vorbeşte de dreptul de a monitoriza traficul abonaţilor, de decizii tehnice de oprire a conturilor de internet! Şi aceasta, fără a fi nevoie de o hotărâre judecătorească. Nu se ştie exact, proiectul nu e clar”, ne-a mai declarat Cosmin Neagu. Conducătorul ApTI este, totuşi, optimist şu crede că ACTA nu va deveni realitate, tratatul nu va fi votat de parlamentul european: „Este evident că ACTA ne va afecta viaţa total. Eu nu cred ca se va ratifica de parlamentul european, sunt numeroase probleme şi discuţii. Ar fi destul de rău ca ACTA să fie aplicat”.

Asociaţia pe care o reprezintă, ApTI a lansat numeroase avertismente către autorităţi, a trimis numeroase păreri referitoare la limitările excesive ale tratatului şi la problemele pe care le creează. Din păcate, răspunsurile şi reacţiile primite sunt total lipsite de substanţă. Un exemplu în acest sens ar fi o întâlnire convocată de ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, cu câţiva bloggeri bucureşteni. Informaţiile legate de această discuţie au apărut imediat pe internet iar concluziile sunt îngrijorătoare: România a semnat ACTA ca aşa ar fi zis UE şi de ruşine de a nu fi asemănată cu ţări de gen China şi India, România nu a participat la negocieri legate de ACTA şi doar a semnat documentul. Mai mult, oamenilor care sunt anti ACTA sunt pro-piraterie, ar fi spus Valerian Vreme. No comment…

ACTA este un tratat iniţiat în 2008, un document construit în secret de industria afectată direct de copyright. Interesant este că SUA, unul dintre semnatarii ACTA, şi principala ţară ce ar fi afectată de măsurile dure aplicate, s-ar putea chiar să nu mai aplice prevederile. Aceasta după ce senatul american a solicitat să voteze această lege. Având în vedere problemele legate de viaţa privată pe care le ridică s-ar putea ca documentul să nici nu fie adoptat.

Mai multe informaţii legate de ACTA puteţi găsi pe pagina de internet a enciclopediei online wikipedia, la adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Acordul_comercial_împotriva_contrafacerii. De asemenea, Ministerul Economiei a făcut public textul acordului ACTA. Îl puteți citi sub forma de pdf aici – www.minind.ro/acta/ACTA_ro_01022012.pdf.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !