Totodată, se urmăreşte creşterea performanţei activităţilor de suport prin gestionarea, în strictă conformitate cu reglementările în vigoare şi cu eficienţă maximă, a resurselor umane, financiare şi materiale, pentru asigurarea îndeplinirii cu succes a tuturor misiunilor şi dezvoltarea mecanismului de desfăşurare şi evaluare a procesului de pregătire continuă a personalului. Creşterea performanţei capacităţii instituţionale va fi posibilă prin perfecţionarea actului managerial în vederea asigurării continuităţii îndeplinirii de calitate a atribuţiilor şi misiunilor, prin asigurarea cunoaşterii de către întregul personal, conform competenţelor, a conţinutului actelor normative, atribuţiilor specifice şi dezvoltarea unei atitudini ferme în impunerea legii în toate domeniile de activitate şi, nu în ultimul rând, întărirea capacităţii de promovare a unei imagini coerente, credibile şi stabile a unităţii noastre şi implicit a Jandarmeriei Române, prin realizarea transparenţei în relaţiile cu mass-media şi consolidarea relaţiilor cu societatea civilă.
Tind spre noi performanţe
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor doreşte, pentru anul în curs, creşterea performanţei activităţilor operative, prin cunoaşterea permanentă şi analiza situaţiei operative la nivel judeţean, împreună cu structurile abilitate cu care cooperăm, exploatarea datelor şi informaţiilor obţinute, în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor şi misiunilor unităţii, creşterea capacităţii de acţiune şi intervenţie a tuturor structurilor din subordine în vederea desfăşurării unor acţiuni ferme, în timp scurt, pentru prevenirea şi neutralizarea acţiunilor ilegale la adresa ordinii şi siguranţei publice, securităţii obiectivelor, transporturilor speciale şi de valori, prin intensificarea activităţii de pregătire, dar şi prin creşterea capacităţii informative prin angrenarea tuturor cadrelor în culegerea de date şi informaţii pe specificul misiunilor Jandarmeriei Române.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a înregistrat prima victorie în faza a doua a campionatului din Liga 3, Seria 10, și s-a impus cu 1-0 în fața echipei Olimpia MCMXXI Satu Mare.
FC Bihor
FC Bihor Oradea se descurcă de minune în periplul fotbalistic prin județul Timiș. La fel ca săptămâna trecută la Peciu Nou, indicatorul numărului de goluri înscrise de orădeni s-a oprit la cifra 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă se va alătura sărbătorii centenare a administrației românești în Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două aeronave de tipul IAR 330 PUMA au fost observate în timp ce zburau deasupra orașului, marcând începutul pregătirilor pentru parada ce va avea loc pe 20 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă vreți să vă distrați și nu știți unde, acum aveți noroc!
Citiți principiile noastre de moderare aici!