Tineretul nu a convins cu Bulgaria

Tineretul nu a convins cu Bulgaria
Reprezentativa de tineret a României a încheiat la egalitate,0-0, amicalul cu selecţionata similară a Bulgariei. Deşi mai sunt doar două săptămâni până la meciul oficial cu Irlanda de Nord, elevii lui Săndoi nu au reuşit un meci strălucit.

Sub ochii preşedintelui FRF Mircea Sandu şi selecţionerului Victor Piţurcă, naţionala de tineret a României nu a reuşit să se impună în faţa selecţionatei similare a Bulgariei. Oaspeţii au început mai bine meciul şi au irosit două bune ocazii în prima repriză, dar bara l-a salvat pe Mincă în minutul 21.

Cel mai bun om al României din acest meci, Lucian Burdujan a tras în minutele 36 şi 44 singurele şuturi pe poartă ale tricolorilor din prima repriză.. Meciul a continuat apatic şi în partea a doua când s-au înregistrat doar două ocazii notabile, câte o lovitură liberă de fiecare parte, acelaşi Burdujan fiind aproape de a marca în minutul 72. La finalul meciului, tabela a consemnat un sec 0-0.

Selecţionata de tineret va disputa primul meci oficial împotriva Irlandei de Nord pe 16 august, urmând a juca în Germania pe 5 septembrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase