De cincizeci și șapte de ani, breasla teatrală din lumea întreagă sărbătorește TEATRUL la 27 martie, ca propunere fericită a Institutului Internațional de Teatru. Și tot de atunci, pornesc spre lumea largă mesajele unor străluciți slujitori ai artei scenice.
Pornind de la cuvintele lui Victor Hugo, cum că „libertatea în artă este la fel de importantă ca cea din societate”, am socotit necesar să aducem în prim-plan numele unor artiști din prima linie, care pun preț deopotrivă pe valorile artistice, ca și pe cele sociale, civice. Pe realitate, adică. Poate ne alăturăm genialului Shakespeare, cel care afirmă că „lumea întreagă e o scenă, iar oamenii sunt doar actori”, dar chiar dacă n-o facem, hai să-i omagiem azi, simbolic, pe câțiva doar dintre artiștii români care, nu doar că se dovedesc a fi împătimiți iubitori ai profesiei artistice, valoroși, admirați, aplaudați, iubiți, ci și admirabili cetățeni, oameni cu un spirit civic ridicat la cote înalte…
Împătimiţi ai profesiei
Lista se deschide cu doi actori pentru care cuvintele de laudă pălesc: Victor Rebegiuc și Mariana Mihuț. Prezenți la proteste, prezenți în spațiul civic de ani mulți (chiar dinainte de 89, cum spunea actorul într-un interviu), cei doi nu se mulțumesc să fie ași pe scenă; ei privesc atent la ce se întâmplă în România și iau atitudine. Sunt nu doar actori, ci și cetățeni ai acestei țări. Animat de o replică dintr-un spectacol („Actorii se pricep foarte bine să deosebească pe cele bune de cele rele”), Victor Rebengiuc, invitat la emisiuni radio, la TV, se declară nu doar îngrijorat de derapajele politicienilor care guvernează țara, ci chiar sceptic, deznădăjduit. Îndemnându-i pe români să meargă la urne, actorul atrage atenția asupra nevoii de limpezire a ceea ce înseamnă votul majoritar cu care se împăunează PSD-ul, când de fapt partidul a obținut un procent majoritar dintr-o… minoritate, prezența la vot fiind de-a dreptul alarmantă.
Derapajele de tot felul îl sperie, legile justiției gândite și regândite doar spre a facilita salvarea unor politicieni certați cu legea, cum îl sperie și indiferența unor români slab educați, care nu se gândesc la țară, la viitorul ei, ci doar la mica, infima lor bunăstare, la oribilul slogan „ce ne dau ”… Îl întristează absența marilor oameni politici români, educați și școliți, patrioți autentici, în locul cărora au apărut pe scena politică românească semianalfabeți, oameni fără educație, fără cultură, în plus penali, „hoți dovediți care ne fac legi”…
Ion Caramitru, deopotrivă actor (Hamlet în interpretarea lui, în regia lui Silviu Purcărete, a fost și rămâne un reper) și regizor, președintele Uniunii Teatrale din România, dovedind de-a lungul întregii vieți că-i pasă de ce se petrece în țara lui, pledează cu orice ocazie pentru adevăr, pentru libertate, pentru respect și demnitate: respect pentru cuvânt, pentru limba română, pentru oameni. El crede cu tărie că „teatrul adevărat este locul în care oamenii se vor întâlni mereu pentru a înțelege mai devreme realitatea.
Oana Pellea, fiica neuitatului Amza Pellea, căruia un fan i-a zis „fără de pereche”, prezentă și ea la toate manifestațiile de protest, socotindu-se un om liber și declarând că Nu vrea să plece niciodată din țara ei, motiv pentru care o dor pur și simplu toate manevrele politice, minciunile aduse în spațiul public de guvernanții puterii. „România e bolnavă și suferă de neiubire”, crede ea, bolnavă de „urât și de răutate”. Ea caută lumina și frumosul în oamenii acestei țări, în cei corecți și inteligenți, educați și dornici să schimbe ceva în țară, acum și aici.
Unul din cei mai buni, poate chiar cel mai bun actor al generației tinere, Marius Manole, cel care joacă la Naționalul din București, dar și pe multe alte scene din Capitală și din țară, este și cel mai activ actor pe scena civică. A coborât mereu de pe scândura scenei, lăsând deoparte personajele complicate pe care le joacă (ultimul e Richard III – în regia lui Andrei Șerban, la Teatrul Bulandra) și devenind simplu cetățean, preocupat de ce se întâmplă în țară. A strâns, stând zeci de ore pe stradă, peste 90.000 de semnături pe ardenta temă FĂRĂ PENALI în conducerea României, e prezent la proteste, e activ mereu în viața țării, în realitate. Mesajele lui sunt pline de bun-simț și de iubire pentru țară și pentru români. Pentru oamenii de pretutindeni, care sunt cinstiți și corecți. „Important este să-ți păstrezi sufletul curat, relația cu divinitatea, să nu minți, să trăiești frumos și adevărat”.
Li se alătură, cu propuneri mai aproape de Creator, Dan Puric, actor și el pe prima scenă a țării. El afirmă sus și tare, întrebându-se Cine suntem, că omul frumos e cel care mai știe să se roage, să dăruiască, să se dăruiască, să se jertfească dacă trebuie, refuzând categoric să se lăcomească, să adune, să acumuleze bunuri materiale.
Vine, dinspre scenă și dinspre stadioanele care adună mii de tineri la cântările lui, actorul și solistul cunoscutei formații Vama Veche, Tudor Chirilă. E speriat de hoții ajunși să facă legile țării, de penalii dovediți care le dau românilor lecții de moralitate, numindu-i, exact cum făceau comuniștii, zbirii securiști, pe cei care nu gândesc ca ei și se revoltă de nedreptăți și incorectitudini, „dușmani ai poporului”, ca și când poporul sunt ei, hoții dovediți… uneori chiar condamnați. Prezent și în piață, la proteste și pe facebook, Tudor îndeamnă la implicare, la cunoaștere, la acțiune, la VOT!
Sunt mulți cei care pot
La Oradea – da, și la Oradea – există actori prezenți în spațiul civic. Cu toată ființa lor. Să-i amintesc doar pe Daniel Vulcu sau pe Andrian Locovei, mereu preocupați de ce se întâmplă în acest oraș, în această țară. Nicidată indiferenți. La Iași pe Emil și Dana Coșeriu, la Cluj pe Ștefana și Ioan Pop Curșeu, de la Teatrul Național, care nu sunt actori, dar sunt angajați în sectorul artistic. Acolo, mereu alături de protestatari e și scriitoarea Ruxandra Cesereanu, eminent om al cetății.
Nu există, cred, un loc și un timp mai potrivite pentru a reciti Sonetul 66 shakesperian: „Sunt istovit și-n tihnă voi să mor / Decât să-l văd slăvit pe ticălos / Iar pe sărman de râsul tuturor….. Pe cel făr de prihană oropsit / Și pe viteaz răpus de cel mărunt. / Și artele sub pintenul despot / Și adevărul, vorbă de netot / Și strâmbul poruncindu-le la drepți. / Mă uit scârbit la tot și bun rămas / Dar, dacă mor, iubirea-mi cui o las???
Toți acești artiști-cetățeni urmează, cred, îndemnul de-acum un an sau doi al unei artiste libiene, Maya Zbib, care în Mesajul ei incandescent spunea: „Teatrul este aici pentru a ne restitui puterea și sensul cuvântului, pentru a confisca discursul politicienilor și a-l repune la locul lui… în spațiul viziunii colective, în arena ideilor și dezbaterii publice”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!