Tinerii artişti şi apa

Tinerii artişti şi apa
ORADEA - Pentru marcarea Zilei Mondiale a Apei, elevii din clasele a V-a şi a VI-a de la Liceul de Artă au făcut azi desene pe astfal în Parcul Petofi. Acţiunea lor face parte din proiectul „Omul şi apa”, demarat în ianuarie 2008, coordonat de profesoarele Claudia Span şi Nada Panait.

„Manifestarea aceasta are ca scop informarea elevilor privind importanţa apei, o resursă vitală şi impactul produs de poluare asupra apei. Copiii au fost încântaţi de ideea aceasta şi desenează cu plăcere ”, spune profesoara Claudia Span.

Expresivitate

Imediat ce le-a fost împărţită creta colorată, copiii au început să creeze.

„Am desenat un copil care înoată în apa curată. Vreau să fie un exemplu pentru păstrarea apelor nepoluate”, spune eleva Petra Panait.

La final copiii au primit simbolic, sucuri şi apă minerală.

Un grup de şapte elevi din clasa a X-a B au ales altă modalitate de exprimare legată de Ziua Mondială a Apei. Au împărţit fluturaşi trecătorilor şi au purtat tricouri cu diferite mesaje. „Am pictat tricourile pentru a atrage oamenilor atenţia că apa este indispensabilă. De aceea trebuie să facem tot posibilul să păstrăm apele curate” e de părere eleva Csompo Edina.

Tinerii artişti au realizat afişe care vor fi premiate mâine, de la ora 12, de DAC. Lucrările vor rămâne expuse la sediul Direcţiei, pe care o vor vizita în data de 25 martie. O altă expoziţie de lucrări plastice se află în Sala Mare a Liceului de Artă.
Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase