Tinerii au stins lumina

1Comentariu
Tinerii au stins lumina
Timp de o oră, Teatrul de Stat din Oradea a stins luminile. Zeci de tineri din Oradea s-au adunat, sâmbătă seara, în faţa Teatrului de Stat din Oradea pentru a marca „Earth Hour – Ora Pământului”. Acţiunea a fost organizată de Rotaract Club Oradea, Cercetaşii României, Garda de Mediu Bihor şi Partidul Ecologist Român (PER), filiala Bihor, în colaborare cu Teatrul de Stat din Oradea.

„Prin «Earth Hour», am dorit să-i facem pe oameni mai atenţi la schimbările climatice şi la degradarea mediului înconjurător. Oradea se alătură celor 28 de oraşe din România care s-au înscris, anul acesta, în această campanie mondială. Singurul care s-a alăturat campaniei noastre a fost Teatrul de Stat din Oradea. Îi mulţumim pe această cale directorului Lucian Silaghi. Cu toate că am solicitat Primăriei Oradea să ne sprijine în această acţiune, nu am primit niciun răspuns’’, a declarat mâhnit Dorin Lucaciu, preşedintele PER Bihor.

Recital

Potrivit acestuia Oradea s-a înscris în acest proiect în anul 1999, la iniţiativa lui Călin Mocan, directorul coordonator adjunct al Gărzii de Mediu Bihor. Simbolic, tinerii au aprins lumânări. Trupa ,,Trio Republicii sau Menestrelii de pe Corso’’ au susţinut un recital de muzică medievală. Ei au fost secondaţi de Grupul Vocal-Instrumental al Şcolii ,,Oltea Doamna’’ şi de Cercetaşii României. ,,Am răspuns cu plăcere invitaţiei de a ne implica şi în acest an în acest proiect. Toţi cei implicaţi în acest eveniment s-au gândit la Teatrul de Stat ca la un edificiu reprezentativ pentru proiectul lor. În afară de faptul că este o instituţie importantă şi este amplasată în inima Oradiei, organizatorii au acţionat după dictonul <<Toate drumurile duc la Teatru>>. Un alt argument pe care tinerii l-au luat în calcul este iluminatul arhitectonic, care poate fi întrerupt la comandă’’, a declarat Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat din Oradea.

C.D.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor