Tinerii, instruiţi financiar-bancar

Elevi bihoreni participanţi la eveniment
Elevi bihoreni participanţi la eveniment
Peste 500 de elevi bihoreni au participat la programul „Global Money Week”.


În perioada 14-20 martie 2016 Banca Naţională a României în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Child and Youth Finance International (CYFI) a organizat o serie de activităţi pe teme financiar-bancare adresate tinerilor în cadrul programului „Global Money Week”.

Evenimentele s-au desfăşurat în cadrul unui proiect mai amplu de educaţie financiară iniţiat de BNR – „Să vorbim despre bani şi bănci” și au fost organizate la nivelul întregii țări, în mediul urban şi rural, cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. În premieră, reprezentanţi ai Asociaţiei Analiştilor Financiari Certificaţi din România (CFA Romania) s-au alăturat echipelor BNR pentru a susține prezentări pe teme financiar-bancare în unități școlare din județele Teleorman, Giurgiu și Dâmbovița.

La activitățile educaționale desfășurate în cursul acestei săptămâni de către reprezentanţii Agenției Bihor BNR au participat peste 500 de elevi și profesori, din ciclul primar/ gimnazial/liceal. Este al treilea an consecutiv în care BNR participă la programul GMW, iar succesul activităților derulate în cadrul acestui parteneriat a fost recunoscut la nivel internațional prin câștigarea trofeului „Global Money Week” Award 2014 pentru Europa.

Parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, proiectele educaţionale au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase