Un proiect conform căruia tinerii cu vârsta sub 25 de ani vor fi scutiți trei ani de la plata impozitului pe salariu, după modelul aplicat în prezent doar pentru angajații firmelor din IT, a fost acceptat de Consiliul Legislativ. Consiliul a cerut însă parlamentarilor să indice și sursa din care va fi acoperit golul bugetar astfel rezultat. Cererea Consiliului Legislativ este însă una consultativă, iar parlamentarii au aprobat foarte multe legi pentru care au cerut Guvernului să facă rost de bani, anunţă profit.ro.
[poll id=”204″]
Pe de altă parte, şi punctul de vedere al Guvernului este tot consultativ, decizia de aprobare a proiectului revenind doar parlamentarilor.
Proiectul modifică actualul Cod Fiscal, introducând în categoria veniturilor neimpozabile pe cele din salarii și asimilate salariilor realizate în primii trei ani de muncă de către tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani.
Modificarea este explicată prin faptul că șomajul în rândul tinerilor din România sub 25 de ani este peste media europeană, mai exact de 24% față de 22,2%, angajarea în regim part-time fiind soluția optimă pentru mulți dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15-25 de ani, dar descurajată de fiscalitatea ridicată.
Există precedent
„În momentul de față, există un precedent al scutirii implicite de impozit pe venit a unei categorii de tineri, în cazul persoanelor care lucrează în domeniul IT, categorie care înglobează cu preponderență persoane tinere. Menținerea acestei scutiri a avut un efect pozitiv de-a lungul timpului, determinând tinerii profesioniști din domeniu să nu dea curs altor posibilități de muncă mai ofertante, dar din afara țării. Asemenea tinerilor care lucrează în domeniul IT, în fiecare domeniu există tineri cu potențial de performanță pentru care scutirea de la plata impozitului pe venitul rezultat din câștigurile salariale poate fi un imbold puternic de a performa în România, nu în afara granițelor”, se spune în proiect.
Facilitatea îi va stimula și pe angajatori, deoarece nu vor mai fi obligați să acopere cheltuielile pentru impozitul angajatului.
Potrivit datelor primite de la AJOFM Bihor, la sfâşitul lunii aprilie, în judeţ erau înregistraţi 1.372 de şomeri cu vârsta sub 25 de ani, care ar putea beneficia de această măsură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!