Puştii antrenaţi de Adrian Văsâi au învins pentru a doua oară reprezentativa Suediei, under 18, în decurs de trei zile. Duminică a fost 3-1, iar marţi seara tricolorii au câştigat cu 3-2, cu un gol marcat în al doilea minut de prelungiri. Golurile au fost marcate de Darius Buia, fiul antrenorului de la FC Maramureş, în minutele 45 şi 79, şi Florin Tănase ‘90+2, în timp ce pentru suedezi au punctat Ţîru ‘72 autogol şi Kvist 87.
Cei doi jucători orădeni, Florin Aniţoiu (Luceafărul Felix) şi Ovidiu Bic (FC Bihor) au fost şi de această dată titulari, având evoluţii apreciate. Aniţoiu a evoluat până în minutul 63, in timp ce Bic, autorul unui gol în primul meci, a rămas pe teren până în minutul 86. Antrenorul Adrian Văsâi a început jocul cu G. Serban – I. Serban, Ţîru, Schuller, Aniţoiu, S. Filip, Al. Dan, G. Punga, Ov. Bic, D. Buia, Vodut. Au mai jucat Pap, Fl. Tanase, Ghiocel, D. Lemac, Mitache, Bustea, Tabacariu, Petresc şi Ştefănescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!