Toamna Orădeană a fost înghesuită între zidurile Cetății

De Cristina Ghilea și Oana Farcaș
Reactualizat la:
14Comentarii
Toamna Orădeană a fost înghesuită între zidurile Cetății
Ediţia din acest an a celui mai cunoscut festival orădean a fost, în primul rând, o pledoarie pentru redeschiderea Pieţei Unirii pentru evenimentele de amploare.

Când eşti dispus să bagi un milion de lei într-un eveniment, să aduci trupe cu priză mare la public, e clar că vrei participare masivă. Ori logica şi bunul simţ spune că participarea masivă cere un spaţiu adecvat, cu ieşiri şi intrări destul de largi şi numeroase. Este exact ce a lipsit Toamnei Orădene(TO), sâmbătă seara, în Cetate, la concertele Rimes şi Holograf care au atras recorduri de participare din ale publicului orădean.

La poartă

Entuziasmul orădenilor faţă de TO a fost frânat, sâmbătă seara, în faţa Porţii de Vest a Cetăţii. Cei care au ajuns după ora 20:00 la Cetate au avut nevoie de multă răbdare. Mii de oameni, mulţi dintre ei cu copii, au fost nevoiţi să stea la coadă, la lăsarea serii, ca să intre.

Directorul APTOR – organizator al Toamnei Orădene – a precizat pentru JB & Bihon.ro că aglomerația este cauzată de faptul că, odată intraţi, participanţii se opreau în dreptul porţii și blocau astfel accesul altora. Organizatorii au luat măsuri pentru a organiza fluxuri de intrare și ieșire, însă spre două mii de persoane au renunţat la îmbulzeală, cu nemuţumirea firească a eşecului.

În perimetrul cetăţii, însă, atmosfera a fost plăcută, cum de altfel a fost în toate zilele festivalului. Cei care au răzbit prin îmbulzeală au avut o seară reuşită cântând alături de preferaţii lor piese de dragoste cunoscute precum „Întoarce-te acasă”, „Primăvara începe cu tine”, „Cât de departe” sau „Ţi-am dat un inel”.

Început aşezat

De altfel, festivalul şi-a „insinuat” oferta artistică peste Oradea de joi după-amiază, când cei mai mulți orădeni se pregăteau să iasă de la muncă. Apatriţia artiştilor stradali prin Piaţa Unirii şi pe Alecsandri a fost primul semn că rutina cotidiană orădeană urma să fie ruptă în weekdend. Personajele trupei Pukima şi Mr Piano şi-au făcut primii apariţia în TO, joi după-amiază.

Mai pe seară şi apoi şi în restul zilelor de festival, în centru şi-au făcut simţită prezenţa şi italienii de la Moonlight Invasion. Costumele albe, conturând făpturi „extratereste au atras orădenii, cei mai curajoşi chiar s-au pozat cu artiştii. Iar Centrul Oradiei, cu superbele faţade art-nouveau, au fost cadrul perfect pentru aceste spectacole. Astfel, alunecarea din cotidian spre festival s-a făcut lin, cei care au dat nas în nas cu exoticii la amiază, sigur au venit şi-n serile următoare pe noua pietonală Alecsandri şi în Cetate.

Curtea cu arome

Cea mai consistentă parte din TO s-a consumat, totuşi, în Cetate. Între zidurile medievale s-a montat scena principală, caruselurile pentru copii, corturile pentru pictură pe ceramică sau cel dedicat producătorilor şi designerilor orădeni.

În curtea palatului princiar a fost instalată un soi de mega-cantină a Toamnei Orădene. Desigur, „cantină” doar după nume şi utilitate, nu şi după preţuri. Oferta variată şi mirosurile îmbietoare au scuturat bine buzunarele orădenilor. Un prânz pentru o familie de pofticioşi plus desert, sucuri, bere şi cafele, a sărit bine de suta de lei.

Cu toate astea, cozile formate în faţa celor 20 de de tarabe arată că orădenii au băgat deja la cap că la evenimentele Primăriei nu se vine cu portofelul gol.

Sărăcia inventează bucătăria!

De-a lungul zilei, TO şi-a dus existența în ritmuri cât se poate de diferite. Chiar dacă numai pentru a lua masa sau a aduce pruncii la joacă, sute de orădeni au profitat de vremea superbă în Cetate. Mulţi dintre ei s-au lăsat ghidaţi printr-un labirint culinar, amenajat într-unul din corpurile Cetăţii – Muzeul bucatelor ascunse.

A fost o călătorie prin istoria, geografia şi mitologia ţării, cu mâncărurile pe care le numim tradiţionale ca pretext pentru lămuriri şi punere în context. Participanţii au putut afla că şi că Ştefan cel Mare n-a pus, în viaţa lui, gura pe mămăligă! Nu de alta, dar porumbul nu ajunsese în Europa de pe continentul american pe când popularul voievod apăra dreapta credinţă în faţa turcilor.

Sau că ministrul Daea are dreptate: oaia a fost animalul preferat de ţărani pentru cele trei avantaje evidente – laptele şi lâna pe durata vieţii respectiv carnea, în final. Sau că românii s-au apucat să crească porci pe fondul campaniilor turceşti – cotropitorii fiind musulmani nu refuzau nici galiţe, nici oi, nici vite dar de porc nu se atingeau.

În plus, bucătăria românească e, de fapt, după popor – săracă, dar inventivă. Drept dovadă, multele bunătăţi preparate cu ingrediente puţine şi modeste.

„Ca la metrou”

O noutate a acestei ediţii din TO a fost invitarea unor artişti cunoscuţi să cânte direct pe stradă, ca un fel de inaugurare a noului corso orădean. Joi au coborât din scenă, pe totuar, Koszika & The HotShots, trupă cu care orădenii s-au mai întâlnit în cluburi. Sâmbătă, orădenii au stat faţă în faţă cu Camarro şi cu Doru Trascău şi Andrei Zamfir, de la The Mono Jacks. Au cântat cu ei versurile pieselor „Un sfert de secundă”, „Infinit”, „Tablou” sau „1000 de DA”. Solistul le-a relatat orădenilor că se simte, acolo, în stradă, „ca la metrou”, unde a cântat la începuturile carierei sale.

Experimentul orădean a fost, totuşi, destul de special, după cum au relatat cei care s-au dus să-şi vadă preferraţii pe stradă: dacă la un concert, în mulţime, îţi creezi în cap impresia că artiştii cântă doar pentru tine, în concertele de stradă experienţa interacţiunii cu trupa e mai directă.

Cutremur muzical

Departe de intimitatea concertelor de stradă, cele din Cetate au zguduit întregul centru, peste vechile ziduri de piatră.
În prima seară, scena a fost a lui Macanache şi a celor de la Şuie Paparude. Rapperul Macanache a extaziat, la propriu publicul foarte tânăr. La reușita show-lui lor au contribuit foarte mult și orădenii care au cântat, la unison, cu artiștii, multe dintre cântecele lor consacrate: „În fiecare zi”, „Șefu” sau „Interzis” și „Non-stop”.

Macanache a ținut neaparat șă-și răsplătească publicul în felul lui propriu şi, în ciuda celor 7 grade, s-a dezbrăcat și și-a aruncat hainele, basca și ochelarii în public.

Recitalul celor de la Șuie Paparude a fost monumental. Michi și Bean au cântat piese care i-au consacrat precum „Nu Te Mai Saturi De Noi”, „Soundcheck” sau „Cu zambetul pe buze”, „Pentru inimi” și „A fost odată”. Mereu acompaniați de cei din public care fredonau versurile alături de ei.

Seara următoare a aparţinut trupei Damian Drăghici & Brothers urmaţi de Elena Gheorghe.

Ropote de aplauze

Îndrăgita trupă Holograf a adunat un public numeros sâmbătă seara cu un spectacol care a generat ropote de aplauze din partea celor prezenţi. Ca de fiecare dată când trupa al cărei lider incontestabil este Dan Bitman cântă în Oradea, evenimentul a generat un interes deosebit din partea publicului, care a savurat aşa cum se cuvine spectacolul pus la cale de formaţie. Printre piesele cântate s-au numărat: „Cât de departe”, „Ți-am dat un inel”, „Deschide-mi inima”, „Vreau o minune” și „Dacă noi ne iubim”.

După concertul de sâmbătă, cu Holograf ca vedetă, duminică seara erau anunţate trei concerte – Vanotek & Quartet, Antonia şi Carla’s Dreams. Pentru că se aşteptau deja la noi puhoaie care să ia cu asalt spaţiul altfel destul de mic al curţii Cetăţii, organizatorii anunţaseră, de la prânz, măsuri de securitate care merg până la blocarea accesului în caz că situaţia scapă de sub control.

Mii de oameni au venit să se bucure de muzica artiștilor preferați, să asculte live hituri consacrate precum „Sub pielea mea”, „Acele”, „Te rog”, „Imperfect” sau „Până la sânge”, toate însoțite de multă energie și voie bună.

Artificiile au incheiat la puțin după ora 23 spectacolul, orădenii rămânând în număr mare în Piața Unirii pentru a vedea show-ul pirotehnic oferit de organizatori, care a durat aproximativ 10 minute.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor