Toamna prin ochi de copii

Elevii au fost deghizaţi în legume şi fructe
Elevii au fost deghizaţi în legume şi fructe
Şcoala Nicolae Bălcescu din Oradea a organizat a X-a ediţie a Festivalului Toamnei. Imagini Video Video 

Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” din Oradea a organizat, în perioada 1 – 15 octombrie, a X-a ediţie a Festivalului Toamnei. Evenimentul a luat fiinţă în anul 2000, după ce Şcoala Bălcescu a fost invitată, de Casa de Copii „Sfântul Nicolae”, din Peciu Nou (Timiş), să participe la October Fest.

Activităţi

„La ediţia din acest an au participat elevi de la Şcolile Oltea Doamna şi Lucreţia Suciu, coordonaţi de  Elena Pavel şi Mădălina Tăut”, a anunţat institutoarea Stela Tăut, coordonatoarea manifestării.

Prima activitatea organizată în cadrul festivalului, intitulată „E toamnă iar”, a cuprins jocuri în aer liber şi acţiuni de igienizare în Parcul Cetăţii. Copiii s-au bucurat, apoi, de bogăţiile toamnei culegând mere din livadă. La iniţiativa institutoarelor Stela Tăut, Simona Mihalca, Simona Vancea şi a bibliotecarei Daniela Pop, elevii au organizat un târg de carte veche. Din banii adunaţi, copiii au cumpărat flori şi plante ornamentale. Convinşi că toamna este muza poeţilor şi a scriitorilor, elevii Şcolii Bălcescu au organizat, la biblioteca şcolii, o expoziţie de carte. Iubitori ai naturii, elevii de la Bălcescu au colectat maculatură şi au realizat o expoziţie de desene în parc. Nostimi, elevii claselor a II-a B şi a IV-a A, au preparat o salată de fructe din care s-au înfruptat 260 de invitaţi la acest eveniment.

În perioada 9 – 11 octombrie, elevii Şcolii Bălcescu au participat la Festivalul Copiilor, organizat de Orăşelul Copiilor, iar în 12 octombrie, aceştia au depus flori la Statuia Eroului Necunoscut.

În ultimele zile ale festivalului, şcolarii au luat parte la activităţile organizate de secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene.

Festivalul Toamnei s-a încheiat ieri cu balul toamnei şi parada legumelor şi a fructelor. Copiii au realizat pe holul Şcolii o expoziţie de legume şi fructe. Cele mai frumoase lucrări au fost premiate. Tot ieri a fost desemnată „Prinţesa Toamnei 2009”. După ce Zâna Toamnei trecute i-a înmânat coşul Prinţesei Toamnei 2009, a urmat un spectacol în cadrul căruia micuţii au recitat poezii, au interpretat cântece şi au dansat.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !