Toată lumea la Marea Neagră

5Comentarii
Toată lumea la Marea Neagră
Autorităţile doresc să atragă cât mai mulţi turişti pe litorarul românesc. În condiţiile în care foarte  mulţi romani sunt afectaţi de criza economică, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc consideră că turiştii români trebuie sa fie încurajaţi să-şi petreacă vacanţele în România în condiţii cât mai avantajoase.

De aceea în  urma rezultatelor favorabile obţinute prin programul „O săptămâna la mare”, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc continua această iniţiativă şi lansează ediţia a 15-a  în perioada 1-30 septembrie 2009. Tarifele pentru acesta oferă sunt acceptabile.

Astfel pentru şase nopţi de cazare fără mic dejun la un hotel de o stea turiştii vor plăti 159, la un hotel de două stele 189 lei, la un hotel de trei stele 219 lei iar la un hotel de patru stele cu mic dejun tariful ajunge la 399 lei. Sejurul minim este de şase nopţi dar se pot valorifica şi sejururi mai mari de şase nopţi. Deoarece locurile de cazare incluse în acest program sunt foarte solicitate şi se adresează tuturor categoriilor de turişti vânzarea se va face conform principiul  primul venit, primul servit.

Până acum s-au înscris în program 62 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral care pun la dispoziţie un număr de 8.890 de locuri pe serie adică 35.560 de turişti vor putea beneficia de locuri pe litoral la tarife reduse toata luna septembrie.

este locuri nu ar putea ajunge la public fara participarea celor 88 de agentii de turism din toata tara care vor vinde aceste locuri.

Oferte fără egal

Un alt program care va debuta pe 1 septembrie este Litoralul pentru toţi. Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării lansează, de la 1 septembrie, programul Litoralul pentru toţi. Şi prin acest program turiştii pot merge la mare la preţuri avantajoase, tarifele fiind cuprinse între 195 de lei şi 495 de lei, timp de şase nopţi de persoană.

Programul Litoralul pentru toţi va începe pe 1 septembrie şi se va termina pe 18 octombrie.
„Până în prezent, sunt disponibile peste 2.500 de locuri de cazare în ediţia de toamnă a programului Litoralul pentru toţi lista fiind în continuare deschisă”, a precizat secretarul general al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Cristina Frecea.

Turiştii care vor alege un hotel de o stea, fără mic dejun, vor plăti 159 de lei pentru un sejur de şase  nopţi pe persoană la un hotel de două stele, fără mic dejun, tariful este de 189 de lei, în timp ce la un hotel de trei stele cu mic dejun preţul este de 339 de lei, la patru stele cu mic dejun – 399 de lei, iar la cinci stele cu mic dejun – 495 de lei.

Simona Albinaru



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor