Tőkés Laszlo vrea rejucarea unui meci de fotbal!

52Comentarii
Tőkés Laszlo vrea rejucarea unui meci de fotbal!
Vicepreşedintele Parlamentului European a sărit în ajutorul fiului său, preşedinte la CSU Partium.

Înaltul demnitar care reprezintă România în structura de conducere a Parlamentului European şi-a făcut timp şi pentru problemele fotbalului mic din Bihor. Tőkés senior a sărit în sprijinul fiului său Mate, preşedinte-jucător la echipa CSU Partium, şi a solicitat rejucarea meciului cu Stânca Vadu Crişului. Asta deşi regulamentul de fotbal nu prevede că un meci poate fi rejucat din cauza unor eventuale greşeli de arbitraj şi în condiţiile în care FIFA şi UEFA nu acceptă presiunile politicului în fotbal. Subiectul a fost dezvăluit săptămâna trecută de Gazeta sporturilor, iar ieri conducerea AJF Bihor a organizat o conferinţă de presă în care a explicat cum au stat lucurile. „La câteva zile după partida Stânca Vadu Crişului – FC Partium, scor 2-2, desfăşurată la Tileagd, Mate Tőkés a venit cu trei memorii puse în plic, unul pentru mine, unul pentru Comisia de Disciplină şi unul pentru Comisia de Arbitrii, în care erau prezentate nemulţumirile legate de arbitraj. În plicul meu am mai găsit şi o scrisoare pentru mine pe care era antentul Parlamentului European”, a precizat Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor.

„Revizuirea meciului”

Mai jos vă redăm integral conţinutul scrisorii: „Stimate D-le Preşedinte,
Ca tată al unui jucător din echipa de fotbal Partium FC am luat de cunoştinţă cu mâhnire cele întîmplate la meciul de fotbal dintre echipa lui şi cea din Vadul Crişului. Pe de altă parte, în calitatea mea de vicepreşedinte al Parlamentului European responsabil – între altele – pentru domeniul de sport consider drept inacceptabil atitudinea vădită părtinitoare al trioului de arbitrii care în mod abuziv au pecetluit soarta meciului în cauză.
Sub semnul şi în spiritul „fair play”-ului caracteristic vieţii de sport din Europa, vă rog să-i daţi drum liber plângerii preşedintelui Clubului sportiv Partium privind revizuirea meciului de fotbal dintre echipele menţionate. Cu stimă, Tőkés Laszlo!”.

Rejucarea meciului este cerută şi de Tőkés jr. în memoriul său, dar prevăzător şi mai bun cunoscător al regulamentului decât tată său a încheiat scrisoarea solicitând un mic „blat”: „Pentru că am avut o bună colaborare cu dumneavoastră, până acuma, sperăm că această sesizare să nu ajungă la FRF”. De ce? De teama unei eventuale excluderi din campionat, având în vedere ingerinţa tatălui său care este om politic.
„Până acum nicio echipă din Bihor nu a cerut rejucarea unui meci. Este o premieră pentru noi. Nicăieri în regulament nu este prevăzut aşa ceva pe motive de arbitraj. Nu se pune problema rejucării”, a explicat Vancea.

Fără greşeli majore

Oficialii AJF s-au interesat despre caz şi au aflat că pe baza raportului întocmit de observatorul Alin Orban, arbitrii Răzvan Lădar – Aurel Ghenţ şi Ionuţ Sur au fost notaţi cu calificativ spre foarte bine. Concluzia: „Nu au fost greşeli majore, care să influenţeze rezultatul final”.
Eliminat pentru injurii şi ameninţări, jucătorul Szucs Robert şi antrenorul Kincses Attila au primit pedeapsa minimă: 6 etape de suspendare şi 100 de lei amendă.
Toată aceast tevatură ar fi fost făcută de Tőkés jr. pentru faptul că în urma rezultatului cu Stânca Vadu Crişului, echipa sa a pierdut primul loc în Seria 1 din Liga 5.

TEODOR BIRIŞ

 



52Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor