Top Expo, patru zile de targ la Arena Antonio Alexe din Oradea

Mihai Dacin este optimist în privinţa Top Expo 2011
Mihai Dacin este optimist în privinţa Top Expo 2011
Top Expo 2011, târg generalist de bunuri de larg consum la Arena Antonio Alexe în perioada 22 – 25 septembrie.

De joi până duminică, toate drumurile orădenilor duc la Arena Antonio Alexe. Aici va avea loc, în perioada 22 – 25 septembrie 2011, cea de-a II-a ediţie a Top Expo, târg internaţional de bunuri de larg consum. „Top Expo a fost gândit ca un târg generalist şi îşi propune, pe lângă susţinerea mediului de afaceri local, regional şi naţional, deschiderea spre noi colaborări cu parteneri de afaceri din străinătate, creşterea segmentului de vânzări, dezvoltarea unor parteneriate durabile, precum şi susţinerea şi comunicarea în piaţă a brandurilor participante”, a declarat Mihai Dacin, administratorul Top Press, organizatorul evenimentului.

Participanţi

Coorganizatori ai evenimentului sunt: Primăria Oradea, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor şi Koros Trade Ungaria. La eveniment vor participa şi 30 de firme din Ungaria, număr mult mai mare faţă de anul trecut, când au fost prezente cinci firme. „Numărul mare de firme din Ungaria, care vor avea un stand separat, se explică prin faptul că acestea vin prin intermediul unui program al Guvernului de la Budapesta, prin care beneficiază de o serie de facilităţi”, a explicat Mihai Dacin.

Participarea la târgul de anul acesta este mai mare, atât din punct de vedere al participanţilor cât şi a suprafeţei de expunere. Dacă anul trecut au trecut pragul târgului peste 5.000 de vizitatori, organizatorii se aşteaptă ca la ediţia aceasta număril să crească consistent

Evenimentul din această săptămână reuneşte diverse domenii: construcţii, amenajări interioare şi exterioare, ambient şi design, mobilă, imobiliare, autoturisme, autoutilitare, utilaje, îmbrăcăminte, produse alimentare, servicii, etc. „Târgul este gândit pe zone în funcţie de domeniul expus. De exemplu zona târgului alimentar va fi amplasată în faţa Casei de Cultură a Tineretului, unde va fi montată şi scena pe care vor avea loc diferite spectacole”, a subliniat Dacin.

Biletul de intrare la târg este de 5 lei.

D.B.

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase