Top Travel 2012 la Oradea

Reactualizat la:
Top Travel 2012 la Oradea
Top Travel a oferit vizitatorilor o largă paletă de destinaţii la preţuri pentru toată lumea.

 1 euro. Acesta a fost preţul de pornire al ofertelor pentru vacanţe şi concedii făcute de firmele participante la Top Travel 2012, organizat la Arena Antonio Alexe în perioada 23 – 25 martie. Inauguarea s-a bucurat de prezenţa viceprimarului Oradiei, Biro Rozalia şi a preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Ioan Micula. După inaugurarea manifestării au fost prezentate cele două clipuri de promovare a municipiului, finanţate prin POR cu o valoare a proiectului de 250.000 de euro. Trebuie specificat că elevii de la şcolile cu profil de turism au avut gratuitate la vizitarea târgului cu clasa.

 Participanţi

Deşi participanţi din Ungaria au fost mai puţini decât la precedenta ediţie, numărul firmelor prezente la târg a rămas constant. Ca o noutate se poate consemna prezenţa staşiunii Băile Felix cu un stand propriu.

Ofertele agenţiilor prezente se pliau pe toate buzunarele. În mod special, majoritatea acordau discount pentru pachetele turistice achiziţionate pe perioada manifestării.

„Ca şi anul trecut, merge foarte bine oferta de vacanţă în Grecia cu 1 euro în extrasezon. Această ofertă include doar şapte nopţi de cazare la care se adaugă 60 de euro transportul cu autocarul din Oradea. Cine vrea şi demipensiune, mai plăteşte 60 de euro, rezultând un total de 121 de de euro”, ne-a informat Rodica Rimer, adminstratorul unei agenţii de turism.

Tot din Grecia vine o ofertă ietină. Şapte nopţi de cazare în staţiunile din paralia plus transport cu autocarul dus întors prin Serbia. „Bulgaria vine cu o ofertă foarte bună: 175 de euro la Nisipurile de Aur, transport cu autocarul şi două mese pe zi”, ne-a informat Mariana Negru, adminitratorul unei alte agenţii prezente la târg.

Oferte bune sunt şi pentru Litoralul românesc. O agenţie de turism oferea o ofertă specială. „Se plăteşte un loc şi merg două persoane. Cinci nopţi de cazare cu pensiune completă la un hotel din Neptul costă doar 345 de lei”, a evidenţiat Cosmin Costea, oferta agenţiei pe care o reprezintă.

Turismul de weekend a fost prezent şi el prin staţiunea autohtonă Băile Felix, cu oferte pentru toate categoriile de preţuri.

Cine vrea ceva mai scump poate alege Spania, Kusadasi, Insula Zakyntos cu plecare cu charter direct din Cluj Napoca. De fapt ca o noutate la Top Travel sunt plecările cu charter de pe aeroporturile din Cluj Napoca şi Satu Mare.

Merg foarte bine şi croazierele. Preţul acestora începe de la 544 de euro fiind inclus şi zborul cu avionul până la portul de îmbarcare. Una peste alta, vizitatorii Top Travel au avut de unde alege destinaţia dorită pentru concediu.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase