Topul primelor de sfârşit de an pentru bugetari

Reactualizat la:
Topul primelor de sfârşit de an pentru bugetari
Funcţionarii din primării vor beneficia de prime consistente pentru sfârşitul de an. Topul primelor pentru angajaţi este condus de primăriile din Olt. Edilii din Craiova sau Orşova vor acorda angajaţilor cele mai mari prime de sărbători.

Valoarea acestora este între 1.000 şi 2.000 de lei. Primarul din Orşova intenţionază să cheltuiască până la 50.000 de lei pentru a-şi motiva angajaţii. Municipalitatea din Iaşi a stabilit ca valoarea unei prime să fie de aproximativ 1000 de lei. În plus, cei 700 de angajaţi vor primi în ianuarie şi cel de-al 13-lea salariu, bani care se vor aloca din bugetul local.

Mai puţin vor primi cei 350 de funcţionarii din Buzău, care vor fi răsplătiţi cu aproximativ 800 de lei. La Piteşti, recompensele se vor acorda în funcţie de salariul brut, dar nu vor depăşi valoarea de 700 de lei. Primăriile mai sărace din judeţ îşi vor premia angajaţii cu crica 400 de lei.

Nici funcţionarii din Capitală nu stau foarte rău la capitolul recompense. Sectorul 4 conduce în topul primelor acordate angajaţilor. Primarul Adrian Inimăroiu a decis ca valoarea primei să fie de 1.000 de lei de persoană, la care se adaugă şi tichete cadou în valoare de 350 de lei.

Edilul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a decis ca prima să aibă valoarea salariului din noiembrie. Astfel, angajaţii au primit între 500 de lei şi 1.700 de lei, iar cei care au copii au mai beneficiat de câte 100 de lei pentru fiecare prichindel.

Nici cei din Sectorul 5 nu o duc rău, primăria acordând tichete cadou de 1.050 de lei pentru fiecare angajat. La Sectorul 6, primele sunt la fel de generoase. De la 400 la 1.500 de lei, în funcţie de activitatea depusă de fiecare om în parte. În plus, s-au mai acordat şi tichete cadou de 600 de lei.

Cele mai mici bonusuri le-au primit cei din sectoarele 2 şi 3, valoarea acestora fiind de 600, respectiv 150 de lei.

PRIME PENTRU FUNCŢIONARII DIN PRIMĂRII

CRAIOVA şi ORŞOVA: între 1.000-2.000 de lei
IAŞI: 1.000 de lei
BUZĂU: 800 de lei
PITEŞTI: 700 de lei

PRIME PENTRU FUNCŢIONARII DIN CAPITALĂ

SECTOR 1: între 500 şi 1.700 de lei
SECTOR 6: între 400 şi 1500 de lei
SECTOR 3: 1. 000 de lei + tichet de 350 de lei
SECTOR 5: 1.050 de lei
SECTOR 2: 600 de lei
SECTOR 4: 150 de lei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !