Tot mai mulți pietoni răniți în accidente rutiere

De Alexandra Lăzureanu
1Comentariu
Tot mai mulți pietoni răniți în accidente rutiere
Duminică,în curtea unui imobil de locuinţe de pe strada Republicii din municipiul Oradea, un orădean de 55 de ani, care conducea un autoturism, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, accidentând uşor o femeie de 84 de ani, din Oradea, care se deplasa prin curtea imobilului.

Sâmbătă, pe strada Lotus din municipiul Oradea, un bărbat de 58 de ani, din comuna Dobreşti, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere. Astfel, a accidentat uşor un minor de 12 ani, din Oradea, care se angajase în traversarea părţii carosabile în mod regulamentar, din partea dreaptă, pe marcajul pietonal semnalizat şi marcat corespunzător.

Tot sâmbătă, în oraşul Aleşd, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Peştiş, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a acordat prioritate de trecere. Astfel, a accidentat o femeie de 75 de ani, din comuna Aştileu, care se angajase în traversarea părţii carosabile în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni semnalizată şi marcată corespunzător. În urma accidentului rutier, victima a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital.

De asemenea vineri, în localitatea Ceica, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Timişoara, judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat uşor un pieton. În momentul producerii accidentulu rutier, victima, un bărbat de 67 de ani, din Ceica, se angajase în traversarea părţii carosabile fără să se asigure, prin apropierea trecerii de pietoni.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentelor. De asemenea duminică, un bărbat de 25 de ani, din comuna Bulz, în timp ce conducea o motocicletă de teren neînmatriculată, fără a poseda permis de conducere, la coborârea unei poteci în pantă, spre Valea Sărăcelului din localitatea Munteni, s-a dezechilibrat şi a căzut. Ca urmare a evenimentului rutier, conducătorul autovehiculului a suferit leziuni uşoare.

În urma testării conducătorului motocicletei cu aparatul etilo-test, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Sâmbătă, în localitatea Şinteu, un salajan de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de carosabil ud, pe timp de ploaie. Astfel, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a părăsit carosabilul, a intrat în şanţ, iar apoi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni uşoare.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor