Toţi copiii au drepturi egale

Toţi copiii au drepturi egale
DEVA – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara a susţinut, în cadrul unui proiect Phare derulat în şcolile hunedorene, începând cu anul şcolar 2007-2008, 69 de sesiuni de informare şi educare.

Aceste acţiuni au avut loc în patru şcoli din municipiul Deva şi cinci şcoli din municipiul Hunedoara la care au participat aproximativ 470 de elevi ai claselor a VII–a şi diriginţii acestora şi au fost desfăşurate cu sprijinul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, partener în proiectul “Campanie de informare şi educare – Toţi copiii au drepturi egale”. În această perioadă s-au pus la dispoziţia elevilor şi diriginţilor materiale informative sub formă de pliante, broşuri, afişe şi CD-uri. Elevii participanţi la sesiunile de informare au fost antrenaţi în realizarea de desene pe temele dezbătute, fiind premiaţi, în final, un număr de aproximativ 100 copiii cu diplome de participare, acordate în cadrul manifestării de deschidere a expoziţiei de desen ce a avut loc în data de 17 ianuarie 2008, în holul Casei de Cultură “Drăgan Muntean” din Deva.

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !