Trafic descongestionat de Ziua Morţilor

Trafic descongestionat de Ziua Morţilor
ORADEA - Poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru asigurarea unui trafic fluent şi civilizat la intrarea, respectiv ieşirea România cu ocazia „Zilei Morţilor. Astfel, pe teritoriul maghiar, începând cu data de 1 noiembrie ora 8.00 până a două zi la ora 24.00, intră în vigoare interdicţia de circulaţie a traficului greu.

„În punctele de trecere, la cele de la granita cu Ungaria, au fost deja luate măsuri pentru asigurarea unui control operativ. Numărul poliţiştilor de frontieră care efectuează controlul documentelor a fost suplimentat, iar dacă situaţia o impune, se vor deschide mai multe artere de control”, a puncat comisarul şef al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea Gheorghe Nemeş.

Pentru intreprinderea unor măsuri corelate şi eficiente de fluidizare a traficului, poliţiştii de frontieră vor intensifica colaborarea cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu reprezentanţii celorlalte structuri ale MIRA şi administraţiile locale, astfel încât să se asigure ordinea şi linistea publică în zona de responsabilitate, pe coloana de automarfare, respectiv să nu se înregistreze creşteri ale timpului de aşteptare în punctele de trecere.

 

 

 

Recomandari

 

 

 

În vederea evitării aglomerărilor ce pot apărea din cauza suprasolicitării din punct de vedere al tranzitului a principalelor puncte de trecere de la frontiera cu Ungaria frontieriştii recomandă utilizarea şi celorlalte puncte comune de control deschise traficului international. Pe raza judeţului Bihor fiind operaţionale PTF Salonta, PTF Borş, PTF Valea lui Mihai şi PTF Sacuieni.

„Cetăţenii români sunt rugaţi să folosească arterele de control destinate cetăţenilor Uniunii Europene, iar în situaţia în care sunt nemulţumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei  pot apela numarul de telefon 959.

Informaţii privind punctele de trecere a frontierei şi timpii de aşteptare înregisţrati sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române  www.politiadefrontiera.ro  sau a Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea  www.dpforadea.ro.

 

Simona Albinaru

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !