Trafic restricționat în Ungaria

2Comentarii
Trafic restricționat în Ungaria
Începând de sâmbătă, 14 mai, ora 23:00, până luni 16 mai, ora 23:00, traficul automarfarelor va restricționat pe teritoriul Ungariei.

„Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul Comun de Contact Artand, că în perioada 14.05.2016 ora 23.00 (ora României) – 16.05.2016 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei este restricţionată circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

În această perioadă, şoferii automarfarelor vor staţiona în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice în ţara vecină”, informează comisar șef de poliție, Bondar Laura Beatrice.

Măsuri comune

Poliţiştii de frontieră români cooperează cu autorităţile de frontieră din Ungaria, în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ pentru acest tip de mijloace de transport.

„I.T.P.F. Oradea a luat toate măsurile ce se impun pentru ca traficul de călători şi autoturisme să se desfăşoare în condiţii normale, operativ, fluent şi civilizat, în prezent acesta desfăşurându-se în condiţii normale”, mai menționează Bondar Laura.

Verifică online traficul din vamă

Aplicaţia „Trafic Online” prezintă media timpilor de aşteptare la controlul de frontieră pentru două tipuri de vehicule, autoturisme (care includ şi microbuzele şi autocarele) şi camioane (mijloace de transport marfă cu greutate de peste 7,5 tone).

De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „direcţie de mers”, se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere a frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor