Traficanţi de droguri prinşi cu ajutorul poliţiştilor orădeni

1Comentariu
Traficanţi de droguri prinşi cu ajutorul poliţiştilor orădeni
SATU MARE - Poliţiştii antidrog orădeni i-au ajutat pe colegii lor din Satu Mare să deconspire o reţea de traficanţi de droguri, care acţiona în municiupiul Satu Mare, fiind formată din patru localnici cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani.

 „Drogurile proveneau din Franţa şi Olanda, iar pentru disimularea acestora în timpul transportului, în unele cazuri era utilizat şi un scaun cu rotile, pe care unul dintre membrii grupului îl foloseşte pentru deplasare”, explică comisarul Emilian Şugac, şeful Serviciului Combatere a Criminalităţii Organizate din Satu Mare.

        La începutul lunii iulie poliţiştii din Satu Mare, sprijiniţi de ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, au organizat o acţiune care s-a finalizat cu prinderea în flagrant a celor patru suspecţi, respectiv C.L.D. (19 ani), G.A.M. (21 ani), S.G.I. (27 ani) şi F.P.V. (31 ani).

        Cu ocazia flagrantului şi a percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au confiscat de la suspecţi 40 de pastile de ecstasy, 0,1 grame haşiş şi un revolver marca „D’Ames St. Etienne” în stare de funcţionare, deţinut ilegal.

„Suspecţii su adus în mod repetat cantităţi de 50 – 60 de pastile de extasy, pe care le vindeau tinerilor din Satu Mare. O pastilă de extasy, se vinde în funcţie de piaţă, de la 6 la 10 euro. Noi am avut poliţişti din cadrul Compartimentului antidrog, care au participat efectiv la acţiune, la supravegherea grupului şi prinderea lor în flagrant, când ştiam sigur că au asupra lor drogurile”, explică în ce a constat implicarea poliţiştilor orădeni, şeful acestora comisarul Nicolae Stamate.

        Pe numele băiatului de 19 ani a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, ceilalţi trei suspecţi fiind cercetaţi în stare de libertate. De asemenea, F.V.P. este cercetat şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu arme şi muniţii. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi cei patru riscă pedepse cu închisoarea de la 10 la 25 de ani.

 

Ovidiu Morcan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor