Traficul pe cateva strazi din Timisoara va fi restrictionat de 1 Decembrie

De Denis Budău
Soferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare
Soferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare
Traficul rutier va fi restricționat, miercuri și sâmbătă dimineața, în Timișoara, cu ocazia paradei militare care va avea loc de Ziua Națională a României. Cu această ocazie șoferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare și să evite deplasarea pe strada Brăila, strada A. Mocioni și Bulevardul Revoluției.

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș vor asigura fluentizarea traficului în condiții de siguranță atât miercuri, cu ocazia antrenamentului, cât și sâmbătă cu ocazia paradei militare de 1 Decembrie. Astfel, în aceste două zile, între orele 09:00 și 11:30, traficul pe străzile Brăila, A. Mocioni și Bulevardul Revoluției va fi restricționat.

Cu această ocazie polițiștii îi roagă pe șoferi să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare, să nu parcheze autovehiculele în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie. Și pietonii sunt rugați să circule cu atenţie şi să traverseze strada numai prin locurile special amenajate.

De asemenea, toți participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care se vor afla în trafic.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !