Tragicul şi referendumul

Suntem în plină campanie pentru referendumul din 19 mai. Curtea Constituţională şi-a zis că într-o ţară atât de bizară, plăcerea de a juca nu este un apanaj conferit doar preşedintelui, ci şi-o poate aplica şi sieşi. Ca atare, am aflat că toată tevatura va fi mai incitantă decât se credea iniţial.

Preşedintele poate fi demis doar cu jumătate plus unu din voturile alegătorilor ce vor merge la vot. De asemenea, referendumul este valabil, indiferent câţi români votează. Haideţi, pentru un minut-două, să devenim partizanii creduli ai celor două tabere.

Cei care au făcut o pasiune pentru preşedintele Băsescu au pornit o campanie electorală furibundă. Îi animă idealuri, principii, sunt gata să se sacrifice pentru charisma unui om care, în ceva mai mult de doi ani, a răvăşit România. Readucerea la Cotroceni a Idolului echivalează cu o poruncă biblică, presupune jertfe necondiţionate, energii consumate până la epuizare fizică şi nervoasă. Victimizaţi, democraţii fac din referendumul din 19 mai o chestiune de mândrie şi eroism.

Un eventual eşec, nici măcar acceptat ca probabilitate, este tot una cu înghiţirea României de balaurul corupţiei, cu înfeudarea ţării poftelor şi ambiţiilor de oligarhi ale celor adunaţi în cuiburile de vipere din sânul liberal şi social-democrat, cu un cataclism naţional de sub ruinele căruia poporul nu-şi va mai reveni. Un dezastru, o urgie, apocalipsa după Traian…

Discursul taberei adverse este la fel de patetic, istericoid pe alocuri, exaltat fără noimă, adevărat delir în roşu. Din gura lui Geoană, o clonă nereuşită a lui Vasile Roaită, cel care a murit eroic, cu aceeaşi mână pe sirenă cu care a semnat turnătorii la Siguranţă, Băsescu este mai nociv decât ogivele nucleare, mai necruţător decât virusul HIV, în sfârşit, flagelul care va distruge floarea românimii, ba chiar sfânta şi neprihănita democraţie.

Acuzele forţează paroxismul specific febrei tifoide. Tăriceanu stă şi conduce Guvernul, asmuţindu-şi sopranele din partid, în primul rând pe gracilul Crin, să atace în acute vocale meterezele încercatului corsar. Băsescu este zugrăvit ca un demon, ca un ins posedat de pofta Puterii, setos de sângele din jugulara inamicilor, un chefliu care face baie în jacuzzi pline-ochi cu whisky scoţian, în timp ce vestale lubrice îi îngână imnuri licenţioase.

Iar chestia cu ţepele confirmă străluminările mamei Omida, făcute pe semilună, potrivit cărora Vlad Dracul se va reîntrupa, în limesul a două milenii, într-un bărbat cu chelie şi râs hăhăit, subjugat de farmecele unei dame cu orgoliu de Cocoş.

Ne aşteaptă, fără nici un dubiu, două săptămâni ale mitocăniilor sub licenţă politică. Se vor scuipa, unii pe alţii, în cerul gurii, se vor împroşca, fără reţinere, cu toate zoaiele imoralităţilor dospite la dosar, nu vor ezita să se încaiere în polemici expresioniste, cu iz balcanic şi cu damf de rahat. Noi vom sta şi ne vom minuna. Nici unul dintre bravii ninja ai cotonogelilor televizate nu se va gândi ce impresie deplorabilă poate face într-un spectacol care, dacă numai unu la sută conţine şi adevăruri, îi descalifică pe toţi, drept biete larve sadice crescute de 17 ani pe putrefacţiile unei etnii fără noroc şi har.

Politica se află într-o zonă a turbulenţelor maxime. Vineţi în cerul gurii, combatanţii se dau de ceasul morţii, fiecare în parte, pentru a salva naţiunea. Nimeni nu observă decorul: o masă de joc, într-un tripou sordid, asaltată de trişori cu vocaţie de rândaşi. În fundalul fumegos, un cor antic ce se scobeşte în nas. Cine a spus că nu avem sentiment tragic? Pentru două săptămâni, scandalul politicii româneşti intră în faza spumelor la gură.

Florin Ardelean



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase