Trăim bine… ca în 1990!

Trăim bine… ca în 1990!
Deva – Pentru prima dată în perioada de după Revoluţie, indicele câştigului salarial real a atins nivelul din luna octombrie 1990. Conform datelor INS, în luna decembrie 2006, un angajat a câştigat, în medie, 1099 lei.

Cele mai mari salarii nete au fost înregistrate în intermedieri financiare (3336 de lei), iar cele mai mici în industria textilă (548 de lei). Salariile medii au crescut cu 20-30% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică/gaze/apă, asigurări, sănătate.

Au fost consemnate creşteri, între 10-20%, în poştă şi telecomunicaţii, silvicultură, metalurgie, hoteluri, restaurante. În construcţii, industria alimentară, industria construcţiilor metalice, informatică, comerţ, industria minieră creşterea câştigurilor a fost de 5-10%.

În acelaşi interval de timp, indicele de creştere a salariilor nu a ţinut pasul cu cel de majorare a preţurilor. Mai bine de trei cincinale, vorba răposatului, ne-au trebuit să ajungem să putem cumpăra, cu salariile de azi, ceea ce puteam achiziţiona, cantitativ vorbind, cu salariile din 1990. Crudă realitate!

În 1989 un salariu bun era de aproximativ 2000-2300 de lei. Aveai nevoie de 9 lei să cumperi un kilogram de zahăr, 14 lei – pentru ulei, 38 de lei – un kilogram de parizer, 150 de lei – o bluză, 275 lei – o pereche de sandale din piele, 25 de bani un covrig sau o Eugenia, 5 lei – un kilogram de roşii…

Părerea oamenilor

„Nu există progres! În 1990 câţi oameni aveau serviciu şi câţi avem acum, ca să vorbim de salarii?! Plâng după serviciu şi după şcoala pe care am făcut-o! Bine că măcar acum cu integrarea avem un etalon privitor la cum trebuie să evoluăm”, spune Dan Bogos din Deva. „Nu trăim bine deloc. Suntem departe de un salariu mulţumitor. Cred că pentru a ne merge bine în viitor, oamenii ar trebui să fie mai serioşi. Mai multă corectitudine din partea tuturor, asta cred că ne-ar ajuta foarte mult”, este de părere Maria Maior din Hunedoara.

Clara Pâs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !