Tramvai Siemens accidentat

2Comentarii
Tramvai Siemens accidentat
ORADEA – La doar câteva săptămâni de când a ajuns în Oradea, unul dintre noile tramvaie Siemens a fost implicat într-un accident de circulaţie, luni în jurul orei 12:00, pe strada Dimitrie Cantemir.

Din fericire, tramvaiul a avut puţin de suferit, fiind doar zgâriat de o şoferiţă care i-a blocat drumul. „Vatmanul a văzut la timp şi a oprit tramvaiul. La faţa locului a venit şi Poliţia. Zgârâietura este minoră, de câţiva centimetri şi poate fi remediată uşor”, ne-a declarat Corneliu Lupău, directorul OTL.

Pe de altă parte, Corneliu Lupău spune că cele două compostoare amplasate în noile tramvaie sunt suficiente pentru compostarea biletelor de către călători. Asta cu toate că aceştia trebuie să străbată jumătate din tramvai pentru a-şi perfora biletul. „La fel este şi în Viena, unde circulă 150 de astfel de tramvaie. Constructorul a considerat că două compostoare sunt destule pentru capacitatea de 195 de persoane a tramvaiului”, este de părere directorul OTL.

Dan Birta



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor