Tramvaiul, masina sau bicicleta?

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
4Comentarii
Tramvaiul, masina sau bicicleta?
O nouă competitive între cele trei mijloace de transport se va tine în cadrul Săptămânii Mobilităţii, pentru a demonstra care dintre acestea este mai rapid şi mai sigur în oraş.

Acest eveniment, la fel ca şi zilele porţilor deschise la Oradea Transport Local SA (OTL) sau un tur al oraşului pe bicicletă, fac parte din oferta Săptămânii Europene a Mobilităţii, marcată în tot continenuntul începând de luni. La Oradea, calendarul acesteia este pus în cadrul proiectului „Transport public urban atractiv pentru oraşe accesibile”(ATTAC), finanţat de Uniunea Europeană.

Una dintre cele mai spectaculoase activităţi din program este anunţată pentru sâmbătă dimineaţa, de la ora 10.00, în parcarea ERA din Calea Aradului, şi anume deja tradiţionalul Bike Trial, organizat de ProBikers Bihor.

Pentru marţi, 18 septembrie, este anunţată o sesiune de comunicări pe tema transportului în comun iar miercuri de la ora 9.00, porţile societăţii locale de transport în comun se deschid pentru publicul doritor să viziteza baza şi să se pozeze cu garniturile de tramvaie ultramoderne sau foarte vechi.

Pe 20 septembrie are loc un forum pe tema mobilităţii, de la ora 10.00, la Hotel Maxim iar vineri de la ora 16.15 se va tine concursul de mobilitate urbană cu bicicleta, mijloacele OTL şi automobilul. Punctele de plecare sunt Parcarea Lotus, Primăria Oradea şi Magazinul Crişul iar cel de sosire este Parcul Magnoliei. O competiţie similară s-a organizat în urmă cu doi ani iar OTL a ieşit pe ultimul loc. „Consider că transportul în comun va avea de câştigat din aceasta. Dacă va ieşi pe primul loc, ne dovedim rapiditatea iar dacă nu, vom avea acest exemplu pentru a sensibiliza factorii de decizie din oraş să ia măsurile necesare pentru prioritizarea transportului în comun”, crede directorul OTL, Csuzi Istvan.

În ultima zi din Săptămâna Mobilităţii, pe 21 septembrie, Probikers dă întâlnire tuturor biciliştilor din Oradea la ora 17.00, în Parcul Magnoliei pentru un tur al oraşului pe bicicletă. „E important să iasă la acest tur toţi cei care folosesc bicicleta ca să fim cât mai mulţi şi să înţeleagă conducătorii oraşului că e nevoie de piste pentru biciclete. În present nu sunt nici 2% din câte ar fi necesare”, crede Mircea Crâciun, în numele Probikers.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor