Transferul lui Pulido la Steaua sta sub semnul intrebarii

Reactualizat la:
Transferul lui Pulido la Steaua sta sub semnul intrebarii
BUCUREŞTI – Dat ca sigur la Steaua, fundasul spaniol Ruben Pulido ar putea continua sa evolueze in Primera Division dupa ce Deportivo la Coruna si Espanyol Barcelona si-au manifestat interesul pentru el. Celalalt jucator dorit de Steaua, polonezul Golanski, va sosi la Bucuresti duminica noaptea.

Desi trebuia sa semneze in aceasta saptamana cu Steaua, Pulido si-a amanat sosirea in tara pana miercuri, timp in care ar putea primi o oferta mult mai buna de la Deportivo sau Espanyol

“Cel mai probabil voi ajunge in Romania miercuri, nu duminica. Nu este nicio problema in ceea ce priveste contractul meu, ci este un impediment legat de modalitatea de a ajunge la Bucuresti, pentru ca nu ma aflu acum la Madrid.

Dupa ce voi semna contractul cu Steaua, la Bucuresti, voi pleca in cantonamentul din Olanda”, s-a scuzat Pulido, intr-un interviu acordat agentiei de stiri NewsIn.

Ruben Pulido (28 de ani), care masoara 1.89 metri, evolueaza din 2004 la Getafe si a mai jucat la Rayo Valecano si la echipele secunde ale lui Real Madrid. Acesta ar putea veni la Steaua din postura de jucator liber de contract.

Daca Pulido isi amana sosirea in tara, in schimb polonezul Pavel Golanski va ajunge la Bucuresti duminica noaptea urmand sa semneze un contract pe patru sezoane cu vicecampioana Romaniei.

Transferat de la Korona Kielce in schimbul a un milion de euro, Golanski este fundas central si a debutat in nationala Poloniei anul trecut, intr-un meci impotriva Norvegiei, iar de atunci, jucatorul a strans cinci selectii si a reusit sa marcheze un gol.

Prezentare impotriva lui Charleroi

Desi oficialii Stelei ajunsesera la un acord cu Internazionale Milano pentru un meci amical de prezentare a lotului ros-albastru pe 21 iulie, jocul nu se va mai disputa deoarece italienii si-au schimbat programul si nu ar putea ajunge la Bucuresti decat pe 24 iulie, cu numai patru zile inainte ca noul sezon al Ligii I sa debuteze.

Astfel, stelistii s-au reorientat si au programat un joc de verificare impotriva belgienilor de la Charleroi, ocazie cu care vor fi prezentati si jucatorii Stelei in sezonul viitor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase