Transformă ouăle în bijuterii

De Veronica Bursaşiu
Transformă ouăle în bijuterii

Ceara şi bizarca nu lipsesc din nicio casă din Drăgoteni. Femeile de pe Valea Roşiei au ridicat împistritul ouălor la rang de artă, iar acest meşteşug e parte a tezaurului artei populare.

Acesta e contextul în care se organizează în Vinerea Mare cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului „Oul de Paşti”. Profesorul-învăţător Dorina Hamza, poate cea mai cunoscută dintre femeile care ştiu secretele împistritului de ouă, spune că elementele care înnobilează oul de Paşti sunt luate de pe zgardă, de pe poale şi spătoi, dar sunt şi frunze de stejar. Dorina Hamza a moştenit tehnica împistritului de ouă de la mama ei. De asemenea, în dantelăria pe care doamnele din Drăgoteni o fac pe oul de Paşti descoperi Crucea, motive religioase, motive scheomorfe, motive zoomorfe, motive vegetale „deci tot ce are legătură cu viața, cu explozia vieții pe pământ”.

Oul e simbolul primordial, e sămânţa vieţii, iar pe coaja unui ou împistrit la Drăgoteni descoperi însuşi universul: motive astrale, motive inspirate din uneltele casnice (scheomorfe) – grebla, fierul plugului – şi de cele folosite la câmp, motive inspirate din divin şi motive laice, cum e crenguţa de brad, simbol al plenităţii vieţii. Ritualul împistritului de ouă e unul aparte şi începe cu o cruce şi o rugăciune. În timpul încondeierii ouălor, artistele meditează la viaţa lui Iisus, iar atmosfera e dominată de pricesne, cântece care vorbesc despre patimile lui Iisus. Şi la Festivalul „Oul de Paşti”, pricesnele şi sunetul de toacă întregesc atmosfera de sărbătoare. Fiindcă ouăle de Drăgoteni respectă întocmai obiceiul creștin – sunt vopsite doar în roșu și sunt desenate cu ceară – ele sunt solicitate şi în străinătate.

Pentru a promova tradiţia împistritului de ouă de la Drăgoteni, localnicilor li s-a alăturat şi Agenţia pentru Managementul Destinaţiei. „În cadrul festivalului sunt organizate mai multe concursuri, care au ca scop: dezvoltarea capacității de a cunoaște și de a înțelege obiceiurile, tradițiile culturale și meșteșugărești locale, promovarea artei și a tradiției populare locale, conștientizarea protejării și conservării acestora.

Pe lângă concursul de încondeiat ouă, programul evenimentului mai include și alte secțiuni: compoziții plastice cu tematică religioasă (desene și icoane pe sticlă), concurs de bătut toaca, recital de poezie religioasă, interpretare de pricesne, prezentarea celui mai frumos costum popular”, spune Gabriel Bonaciu, consultant în managementul turismului, în cadrul AMD.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !