Tratament in străinătate şi prin Minister

ORADEA – Alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi Ministerul Sănătăţii asigură pacienţilor români tratamente în străinătate, atunci când acestea nu se pot face în ţară, în timp util.

În baza Ordinului Nr. 50/2004, atât persoanele asigurate cât şi cele neasigurate, pot beneficia de intervenţii medicale în străinătate, atât în cât şi în alte ţări. Din păcate, Ministerul Sănătăţii nu poate soluţiona mai mult de 100-150 de dosare pe an şi asta deoarece are un anumit buget alocat în acest sens. Totodată, există cazuri în care Ministerul Sănătăţii nu poate ajuta un pacient cu toată suma. Şi asta în situaţia în care tratamentele depăşesc 100.000 de euro. Ministerul va finanţa doar cu jumătate din sumă, adică cu 50.000 de euro. Restul sumei se strânge pe calea caritabilă binecunoscută: donaţii ori sponsorizări.

Documente necesare

Pentru a beneficia de sprijinul Ministerului Sănătăţii, în baza Ordinului 50, medicul curant al bolnavului va trimite o adresă Autorităţii de Sănătate Publică unde se întocmeşte un dosar cu care se va merge la o comisie de specialişti stabilită la nivel regional şi care va da sau nu confirmarea, recomandând în acelaşi timp cel puţin trei clinici unde bolnavul se va putea trata. O dată obţinută recomandarea, se va merge din nou la ASP care va asigura corespondenţa cu clinicile din străinătate, va cere acordul medicilor de acolo precum şi costul tratamentului. În momentul în care clinica îşi dă acordul pentru intervenţie, dosarul este trimis la minister pentru finanţare.

„Anul acesta au fost depuse cinci cereri la ASP Bihor în vederea susţinerii financiare a unor intervenţii medicale în clinici din străinătate. Din cele cinci, doar trei au obţinut finanţare de la minister. Cererile vizau un transplant de măduvă, un post-transplant cât şi pentru un caz de cancer”, susţine dr. Dorel Ţârţ, purtător de cuvânt al ASP Bihor.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase